AcasăEconomieVolkswagen a încheiat un acord de 3,5 miliarde de dolari cu statul...

Volkswagen a încheiat un acord de 3,5 miliarde de dolari cu statul Ohio, pentru închiderea acuzaţiilor de mascare a emisiilor vehiculelor diesel

În noiembrie, Curtea Supremă a SUA a respins oferta Volkswagen de a evita procesele intentate de oficiali din trei state, inclusiv Ohio.

Filiala din SUA a Volkswagen a susţinut că, în temeiul Legii privind aerul curat, legea emblematică a mediului din SUA, numai guvernul federal poate depune reclamaţii privind emisiile poluante.

VW a menţionat că a ajuns deja la un acord de peste 20 de miliarde de dolari cu Agenţia pentru Protecţia Mediului din SUA şi cu proprietarii de vehicule.

”Acest acord rezolvă pe deplin pretenţiile Ohio şi pune această problemă în spatele companiei, în timp ce ne concentrăm pe construirea unui viitor de mobilitate durabilă”, a declarat VW vineri.

Texas şi două comitate din Utah şi Florida au procese pe rol.

Suma prevăzută în acord este doar o mică parte din ceea ce a solicitatanterior Ohio. VW a spus în actele judiciare anterioare că pretenţiile lui Ohio ar fi putut să însumeze ”350 de milioane de dolari pe zi, sau mai mult de 127 de miliarde de dolari pe an, pe o perioadă de mai mulţi ani”.

Procurorul general din Ohio, Dave Yost, a spus că ”daunele aduse mediului şi încrederii consumatorilor ne-au impus să tragem la răspundere Volkswagen şi acest acord face asta”.

Agenţia pentru Protecţia Mediului din Ohio şi biroul general al procurorului vor împărţi banii pentru soluţionarea procesului din 2016.

În 2015, Volkswagen a dezvăluit că a folosit un software sofisticat pentru a evita cerinţele privind emisiile în aproape 11 milioane de vehicule din întreaga lume. De asemenea, a indus în eroare EPA, care a început să pună întrebări în 2014.

Pe lângă echiparea vehiculelor cu dispozitive ilegale înainte de a fi vândute, VW a instalat şi actualizări de software după vânzare.

Ultimele Articole