Vor să o dea pe REGINĂ afară! Se dezmembrează ”castelul din cărți de joc”

Potrivit unor declarații pe care un expert în probleme monarhice le-a făcut revistei Newsweek, s-ar putea ca Regina Elisabeta II să fie înlăturată de la putere în mai multe țări, Barbados fiind teritoriul care ar putea provoca prăbușirea acestui ‘castel din cărți de joc‘.

 

Marți, această insulă din Arhipelagul Caraibelor și-a anunțat inteția de a o demite pe regină din funcția de șef al statului, asigurându-și astfel ‘totala suveranitate’ înaintea aniversării celor 55 de ani de independență față de Regatul Unit, care ar urma să fie sărbătorită în noiembrie 2021.

 

Anunțul a dat naștere unor speculații potrivit cărora un asemenea demers ar avea un efect de domino pentru susținătorii și adversarii monarhiei deopotrivă.

 

Jamaica nu o mai vrea pe Regină

Cei mai mulți presupun că Jamaica ar fi următoarea țară care ar îndepărta-o pe regină, deși Partidul Național al Poporului, de opoziție, a pierdut alegerile generale din această lună după ce a promis că va organiza un referendum pentru ca țara să devină republică.

 

Ingrid Seward, autoarea unei apropiate biografii intitulate ‘Prince Charles Revealed’ (Dezvăluiri despre Prințul Charles, n. red.) a declarat pentru Newsweek următoarele: “În ceea ce privește Barbados, cred că e un lucru foarte trist. Am fost de multe ori acolo pentru că aveam prieteni care stăteau acolo și care păreau mereu că o iubesc pe regină. În opinia mea, de îndată ce o țară face un asemenea gest, castelul din cărți de joc se va prăbuși câte puțin“.

 

Recent, Prințul Harry și Meghan Markle au recomandat Commonwealth-ului, format din țări ale fostului Imperiu Britanic, să discute despre trecut pentru a se îndepărta cât mai mult de colonialism.

 

Articolul integral pe CAPITAL

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed