Cum s-a ajuns la un deficit atât de mare în 2008?
Deficitul, în afara corecţiilor a fost de 4,8% din PIB. În acest 4,8% avem două componente care nu ţin de execuţia bugetară a anului 2008 şi care puteau fi explicate Comisiei Europene. Deşi din punct de vedere contabil fac parte din exerciţiul contabil, din punct de vedere economic nu pot fi socotite deficit excesiv, pentru că nu sunt depăşite veniturile prin cheltuieli.
Prima componentă este cea privind titlurile de despăgubire emise de Autoritatea naţională pentru retrocedarea proprietăţilor. Potrivit legilor europene, dacă dai un activ al statului contra bani e tanda pe manda. Dacă însă privatizezi un activ al statului fără un corespondent financiar se cheamă că se diminuează avuţia statului şi atunci acea cantitate îţi intră pe deficit. În mod normal, dat fiind că statul a preluat acel activ în urmă cu 30 de ani ar fi trebuit să se considere că plata unor asemenea despăgubiri/compensaţii nu intră pe deficit.
Numai că, deşi statele vest-continentale ne-au adus comunismul pe cap, acuma nu doresc să ne ajute să reparăm abuzurile. Toate despăgubirile date de statul român intră carne macră pe deficitul bugetar.
Una peste alta, cât la sută din deficit înseamnă aceste despăgubiri?
Despăgubirile au însumat peste miliard de euro, adică ceva peste 0,7% din PIB. Deci, din 4,8%, practic suntem am ajunge pe la 4%.
În mod normal, în doi ani de guvernare liberală noi am încărcat deficitul României cu peste 1% din PIB din cauza acestor despăgubiri.
Eu vă spun onest, dacă procedurile permiteau să despăgubim 3 miliarde de euro, atâta despăgubeam. Adică n-am nici o reţinere în această privinţă. Eu am explicat comisarului Almunia că aceste sume nu trebuie băgate în deficit pentru că spre deosebire de România, celelalte ţări – Franţa, Spania, etc. – nu au problema asta.
Nu poţi să faci o comparaţie între deficitul nostru şi al lor câtă vreme peste deficit mai încărcăm şi repararea abuzurilor regimului comunist.
Care este a doua componentă?
Se referă la deficitul bugetului administraţiilor teritoriale. Acest buget, pentru prima oară, a avut deficit. Un deficit de circa un miliard de euro. De unde vine el?
Dacă vă uitaţi pe exerciţiile bugetare din 2006 şi 2007 excedentul bugetar pe această componentă ceva mai mare decât deficitul din 2008. De ce? Pentru că noi în 2005 am luat decizia de a mări procentul din impozitul pe venit care se duce la locale de la 63% la 82%. Enorm. Practic tot impozitul pe venit se ducea la administraţia locală. Astfel, pentru că procedurile birocratice nu au putut să ţină pasul cu veniturile foarte mari, administraţiile au intrat în 2008 cu un excedent de 1,4 miliarde de euro. Din acest excedent, un miliard s-a cheltuit în 2008, dar numai pe investiţii. Aşadar, 0,4 miliarde au rămas în 2009 pe care Boc le-a confiscat.
Primăriile îi păstraseră şi i-au cheltuit în 2008. Asta înseamnă încă 0,7% din PIB.
Astfel ajungem la un deficit consolidat de 3,2 – 3,3% în 2008.
Dacă din acesta mai scădem ce-am plătit pentru judecători şi procurori şi alte complicaţii care au apărut din cauza legislaţiei proaste făcute de PSD coborâm deficitul pe 2008 în jurul a 3% din PIB.
Asta a fost tot?
Când am plecat în 20 decembrie am lăsat plafoane de cheltuieli ministerelor, care, imediat după ce am ieşit pe uşa Finanţelor au fost înlăturate şi a fost o prăduială generală. Eu cred că numai în ultimele 10 zile ale anului deficitul bugetar a crescut cu 1% din cauza cheltuielilor necontrolate făcute de ministere. S-au năpustit pe bani.
În clipa în care am plecat socoteam un deficit de 3,4%. A ajuns la 4,8%.
Şi cu aceste explicaţii scăpăm de deficitul excesiv.
Ce s-a întâmplat în septembrie? pentru că se pare că dezastrul bugetar în acea perioadă a început.
Noi am simţit prima dată criza după veniturile din octombrie. Se poate să fi început la sfârşitul lui septembrie, dar, defapt, în octombrie s-a simţit. Pe analizele din vară, pe care am fundamentat bugetul, care concordau şi cu cele ale Comisiei Europene şi ale BNR şi ale Comisiei de Prognoză, socoteam că criza o să înceapă să se simtă din aprilie-mai 2009.
Dar în octombrie s-a întâmplat că băncile străine, forţate de criza de-acolo, au început să reducă liniile de finanţare către filialele de-aici. Companiile româneşti au rămas fără finanţare curentă şi au preferat să plătească datoriile comerciale în detrimentul celor către stat. Aşa a început totul.
Fiind un fenomen exterior, noi nu puteam să prevedem aceste lucruri. Era ceva care depăşea contextul nostru intern.
În ultimele trei luni am avut scăderi de venituri de câte două miliarde de lei pe lună. Dacă trendul fi fost cel normal, bugetul nostru ar fi fost un buget exemplar.
Cât aţi guvernat s-au mărit foarte mult veniturile bugetarilor
Într-adevăr, faţă de 2004 – 2005 a fost o anumită creştere. Dar de pildă anul ăsta suntem la 9,5%, anul trecut am terminat cu 8,4%.
Din care cel puţin 0,4% din PIB au fost plăţi pe care le-am făcut procurorilor şi judecătorilor din cauza legislaţiei proaste. Practic, cheltuielile programate cu personalul au fost de 8% din PIB.
Poate întreba cineva “dar de ce avem 8% din PIB?”. Răspund eu: e mult? La ce te raportezi când spui că e mult? De ce 6% e bine şi 8% e mult?
“Păi bine, dar în Germania şi în Franţa nu-i atât de mult”, ar mai spune cineva. Pai tu te compari cu Germania şi cu Franţa?
Şi încă ceva: nu e prea mult 1,4 milioane de bugetari la 5 milioane de angajaţi în economie? Nu!! Pentru că noi avem aceşti 5 milioane prea puţini. Peste două milioane de muncitori sunt afară, alte 3-4 milioane nu sunt în piaţa muncii. La noi nu 1,4 milioane e mult, cinci milioane e prea puţin.
Nimeni nu face calculele astea. Nimeni nu se întreabă care ar fi numărul normal de salariaţi în economie. Pe vremea lui Ceauşescu erau 10 milioane. N-o fi bine 10, dar 7 milioane ar trebui să avem.
Şi tot 1,4 milioane la 5 milioane rămân
În România tot învăţământul este de stat, tot sistemul de sănătate e de stat. Sunt autorităţi de verificare a calităţii laptelui, cărnii, a apei, care la noi sunt de stat. Astea în altă parte sunt private.
Dacă scoţi profesorii, medicii şi militarii de toate gradele de la interne şi apărare şi serviciile îşi rămân ceva peste 60.000 de salariaţi la autorităţile locale şi ceva mai mult de 100.000 de salariaţi în administraţia centrală. În total, administraţia are până în 300.000 de angajaţi. Este o temă falsă aceasta cu 8% din PIB. Problema e mai ales la profesori şi la medici.
Poate că în timp, odată cu externalizarea, cu privatizarea unor structuri care sunt acum la stat vom merge către 7-6% din PIB, cum vrea actualul guvern să facă. Ei însă n-au nici un calcul făcut.
Dar un guvern cu adevărat liberal nu trebuia să le externalizeze?
…Noi, o parte…o parte le-am externalizat. Şii…, trebuie să găsesc exemple. Registrul Auto, băncile – Banca Comercială, care s-a privatizat. Am trecut în sistemul privat o seamă de agenţii. Atunci a început scandalul că de ce au salarii mai mari. ANRE, de exemplu. Toate comisiile astea de supraveghere, CNA, CNVM, sunt externalizate.E un proces care…care continuă.
Totuşi, veniturile bugetarilor au avut creşteri de două cifre în 2008.
Domne, eu le-am dat pentru că am avut de unde să le dau. Le-am dat 8% din PIB pentru că am avut creştere economică de 8%. Dacă guvernul ăsta nu are, să nu le dea! N-am mărit salariile de bază. N-am creat obligaţii pentru actualul guvern. Pentru că salariile bugetarilor în PIB sunt de vreo 5%. Restul sunt diverse categorii de sporuri care au fost introduse în decursul timpului. Cât am fost eu ministru singurul spor introdus a fost cel pentru medicina de urgenţă. Toate celelalte sunt răspunderea integrală a PD-ului şi PSD-ului, dacă e să vorbim în termenii ăştia.
Şi mai e ceva. Când eu am vrut să mă aplec asupra sporurilor PSD şi PD, care aveau majoritate în parlament, au ţipat ca din gură de şarpe.
Îţi dau un singur exemplu. Tichetele cadou. Am vrut să le normalizez şi am şi reuşit, dar numai printr-o formulă abilă. Când am vrut să le normalizez prin lege, Boc şi Geoană au urlat că îmi bat joc de interesele românilor. M-au acuzat de asta.
Domnule Vosganian, există discuţii despre dispariţia banilor proveniţi din privatizări în ultima parte a anului trecut.
11 miliarde de lei au fost, două miliarde şi ceva de euro. Să clarific. Ce poţi face cu banii din fondul ăsta? Poţi să-i utilizezi pentru acoperirea temporară a golului din Trezorerie, sau poţi să-i foloseşti pentru investiţii. În al doilea caz intră pe deficitul bugetar. De aceea, în general, guvernele evită să-i folosească aşa când au contrângeri bugetare.
Cu trezoreria lucrurile stau aşa: i-am folosit în lunile octombrie şi noiembrie şi la solicitarea , e adevărat, verbală, a Băncii Naţionale, pentru că în chestia asta nu se umblă cu hârtii. Regret faptul că Banca Naţională a uitat complet ce a făcut atunci.
A uitat complet!
Dobânda pe termene scurte ajunsese atunci pe alocuri la 30-40%. Foarte greu reuşeai să împrumuţi bani la dobânda lombard de 14%. De ce? pentru că băncile aveau atunci şi firme cărora le dădeau bani şi le ceream şi noi şi atunci făceau cu noi un joc psihic. Dacă eu împrumutam la dobânzile acelea, ar fi trebuit să urc datoria publică şi să alimentez creşterea dobânzii pe piaţa monetară. Credeţi că trebuia să dau atunci peste cap piaţa monetară?
Pe analizele noastre ieşea că dobânda va scădea către începutul anului 2009. Aşadar am preferat să luăm banii din privatizare, ca băncile să ştie că avem rezerve, cu gândul să-i punem la loc când dobânda va scădea. Deci, gâdiţi-vă, luam rar împrumuturi la o dobândă de 14%. De multe ori luam la 30%, iar acum dobânda este de 11-9%. La asta ne-am gândit şi cred că pentru România a fost o afacere extrem de inteligentă.
Numai că dânşii spun doar că am prăduit eu banii. Credeţi că dacă îi prădiuam eu nu era nici o autoritate a statului care să verifice? Păi Curtea de Conturi a făcut deja verificarea. Este o temă pur politicianistă pe care cei care o fac fie că nu se pricep, fie se pricep dar speră că auditoriul nu pricepe. Banii sunt acolo. Ca poziţie contabilă ei există.
Asta este povestea cu fondurile astea. Dacă îmi dai acum compartimentul de piaţă monetară de la Finanţe, eu pot să pun banii la loc în două săptămâni.
Care ar fi soluţia fiscală liberală pentru 2010?
Primul lucru care trebuie făcut este să anulăm sau să corectăm măsurile anticriză care sunt în vigoare acum. Anularea impozitului forfetar, anularea noului sistem de deduceri. Pe de altă parte, trebuie corectată neimpozitarea profitului reinvestit. În sensul că trebuie scutite investiţiile, nu profitul reinvestit. Dacă tu aduci bani de-acasă sau găseşti o formulă prin care, deşi ai pierderi, tu poţi face investiţii trebuie să primeşti ajutor.
De asemenea trebuie reintrodus rapid bonusul fiscal pentru stimularea angajărilor. Ai şi sursa finanţării, pentru că îţi creşte colectarea.
În altă ordine de idei, noi ajunsesem la o conformare voluntară de 83%. Ea a scăzut acum pe la vreo 72%. În momentul în care ea începe să crească din nou spre 90% noi reducem TVA şi cota unică. TVA se poate reduce la 15-16%, iar cota unică la 12%. Este singura şansă pentru noi să reluăm marşul forţat de apropiere de ţările vestice.
Pai actualul ministru de Finanţe se plânge că impozitele ar fi prea mici şi de aceea nu sunt venituri
Uitaţi, fiecare procent de conformare voluntară aduce la buget 500 de milioane de euro. Deci dacă îl creşti de la 72 la 90 înseamnă 9 miliarde de euro din care poţi să dai pe TVA 3 miliarde de euro. Şi la cota unică 5 miliarde de euro.
În plus, ar trebui redus aparatul central, ca să reduci din cheltuielile de funcţionare. Aşadar, desfiinţezi Ministerul Turismului, pe cel al Lucrărilor Publice şi IMM-urilor şi faci unul singur. Desfiinţezi Ministerul Economiei şi îl duci la Finanţe. Şi nici de un Minister pentru comunicaţii nu avem nevoie.
