Vosganian: Deficit comercial, sub 4% din PIB la finele anului

„Este o performanță, care arată că nivelul de competitivitate a exporturilor românești a crescut. De aisemenea, pentru prima dată, la jumătatea acestui an, contul curent a înregistrat un excedent”, a menționat ministrul Economiei.

Deficitul comercial al României la finele lui 2013 nu va urca la 4% din PIB, în condițiile în care, în primele șapte luni, valoarea indicatorului a fost de 3,13 miliarde de euro, mai redusă cu 2,23 miliarde de euro față de cea înregistrată în aceeași perioadă a anului trecut, a declarat, joi, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, într-o conferință de presă.

 

Potrivit acestuia, în primele șapte luni ale anului, exporturile au ajuns la 28,19 miliarde de euro, în creștere cu 7,7% față de aceeași perioadă din 2012, iar importurile au fost de 31,32 miliarde de euro, în scădere cu 0,7%.

 

„Mai sunt două vulnerabilități: capacitatea redusă de absorbție a pieței interne, din cauza veniturilor scăzute ale populației, și nivelul redus de investiții directe. Deci, consumul și investițiile trebuie să fie o prioritate în perioada următoare”, a spus Vosganian.

 

Țările în care exporturile României au crescut cel mai mult sunt Mexic (118%), Libia (154,4%), Indonezia (159,2%), Thailanda (105,4%).

 

Principalele piețe de destinație ale mărfurilor românești sunt Germania, Italia, Franța și Turcia.

 

Cele mai exportate produse românești sunt autoturismele (7,2% din totalul exporturilor, în creștere cu 57% față de aceeași perioadă a anului trecut), componente auto (tot 7,2% din total exporturi), fibre, cabluri și conductori electricit izolați (5,8%), mobilier din lemn (3,4%).

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed