Vot în Parlament pentru creşterea alocației de la 42 la 200 de lei

Noul ministru al Muncii, Rovana Plumb, a susţinut, şi ea, că este nevoie de mai mulţi bani pentru copii.

 

Proiectul de lege a fost iniţiat de parlamentari aparţinând tuturor grupurilor. Actul prevede modificări în Legea 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii. În expunerea de motive, iniţiatorii precizează că un copil român primeşte o alocaţie în valoare de aproximativ 7 euro, adică “de 35 de ori mai mică decât alocaţia unui copil din statele UE, care beneficiază în medie de 210 euro”.

 

“În timp ce, în România, cuantumul indemnizaţiei lunare este acelaşi pentru toţi copiii, în ţările dezvoltate, alocaţia reprezintă între 8 şi 15% din salariul mediu lunar al unui părinte“, arată iniţiatorii propunerii de lege.

 

România se află pe locul 168 în lume în ceea ce priveşte raportul dintre alocaţia anuală primită de copii şi Produsul Intern Brut. Dacă această iniţiativă legislativă ar fi adoptată, România ar urca pe locul 89 în această ierarhie.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed