Yemenul publică lista membrilor Al Qaida care plănuiesc atentate în ţară

Comitetul Suprem de Securitate, autoritatea supremă în domeniu, oferă o recompensă de 5 milioane de riali yemeniţi (23.000 de dolari) celor care furnizează informaţii care să ducă la arestarea oricăruia din presupuşii terorişti.

 

Teroriştii saudiţi care apar pe listă sunt Ibrahim Rubaish, Ibrahim al Asiri y Meshal al Shaiji. Între cei yemeniţi se evidenţează Blaidi Yalal, liderul grupului Ansar al Sharia, afiliat la Al Qaida, care avea ca bază de operaţiuni în provincia de sud Abian, înainte de a fi evacuat de armată anul trecut.

 

Comitetul a lansat un apel cetăţenilor să furnizeze orice informaţie legată de suspecţi, pe care i-a descris drept ‘elemente foarte periculoase care au participat la un mare număr de atacuri şi acţiuni teroriste’. Anunţul autorităţilor intervine a doua zi după închiderea ambasadelor SUA, Marii Britanii, Franţei şi Germaniei în faţa unor posibile atentate în Yemen.

 

Departamentul de Stat al SUA a anunţat că 19 sedii diplomatice, între care cele din Iordania, Yemen şi Egipt vor rămâne închise până sâmbătă, ca măsură de precauţie, în timp ce ambasadele din Afganistan şi Irak au fost redeschise luni şi funcţionează normal.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed