Ziua Copilului în familie. Lecții de echitație și spectacole cu cai

0

De Ziua Copilului, în apropierea Bucureștiului, au loc o serie de evenimente care includ lecții de echitație și spectacole cu cai pentru întreaga familie.

Karpatia Pony Show 2023

Cinci zile de acțiune și distracție pentru întreaga familie pe Domeniul Cantacuzino, Florești. Cea de-a patra ediție Karpatia Pony Show revine de Ziua Internațională a Copilului are loc în perioada 1-5 Iunie Domeniul Cantacuzino din Florești.

Anul acesta, organizatorii extind concursul la patru zile de competiții și show-uri ecvestre, ce se vor desfășura pe două arene. Iar în cea de-a cincea zi, 5 Iunie, evenimentul va fi completat într-un mod inedit de Velocrosul Castanilor –  ediția a 2-a, care constă în probe accesibile de ciclism și alergare pentru întreaga familie.

Concursul Internațional de Probă Completă 1* (CCI 1*), Concursul de obstacole, Concursul Național de Probă Completă, Working Equitation, spectaculoase provocări “tip derby” în premieră la Karpatia Pony Show, dar și probe în oglindă,  vor fi competițiile ce vor contura și întregi evenimentul. Programul competițional este completat de spectacole de acrobații călare (Jigit), show-uri ecvestre pline de adrenalină și demonstrații cu câini. 

Unul dintre momentele de vârf ale acestui spectacol fermecător este reprezentat de show-urile de acrobație călare, cunoscute sub numele de jigit, un termen ce emană putere, îndrăzneală și pricepere. Cu origini în Caucazul de Nord și Asia Centrală, jigit își găsește rădăcinile într-un cuvânt turcesc ce denotă atât un călăreț priceput și curajos, dar și o persoană curajoasă în general. Aceste spectacole de acrobație călare aduc în prim-plan abilitățile extraordinare a patru călăreți talentați din trupa Cross Country Farm, care, prin îndemânare și curaj, vor oferi un show remarcabil de echilibristică la viteze impresionante și multe alte surprize. Ei vor jongla cu grație și curaj, creând o armonie perfectă de forță și echilibru. În ciuda momentelor pline de adrenalină, show-ul a fost gândit astfel încât să aducă și elemente pline de umor și fantezie, menite să ofere spectatorilor zâmbete și bucurie.

Pentru publicul pasionat de dresajul animalelor, Karpatia Pony Show anunță cu entuziasm prezența remarcabilei dresoare Deborah Faoro. Evenimentul va include un moment special de dresaj canin, în care Deborah Faoro va surprinde publicul prin prezentarea elementelor de bază ale dresajului, precum și prin ilustrarea evoluției uluitoare pe care o poate atinge această disciplină. Experiența sa impresionantă în dresajul animalelor va aduce o notă aparte evenimentului Karpatia Pony Show, captivându-i atât pe iubitorii de cai, cât și pe cei pasionați de dresaj canin.

În premieră, organizatorii vor deschide scena ‘Micul Trianon Kids’ pentru a susține spectacole dedicate copiilor și a promova programe și inițiative pentru dezvoltarea armonioasă a celor mici. Aceștia se vor bucura și de multiple activități de agrement: cai și ponei, ateliere creative și activități în natură, precum parcurgerea domeniului cu bicicletele electrice, tras cu arcul sau cu pușca, tiroliene, diverse provocări în spații de joacă cu gonflabile și bazine cu apă sau activități propuse de parteneri. 

Ziua de joi, 1 iunie, va aduce în lumina reflectoarelor tineri interpreți de muzică populară și pop, care vor încânta publicul cu vocea lor remarcabilă, într-un spectacol de excepție. Aceștia vor fi însoțiți de trupe de dans profesioniste, creând o atmosferă vibrantă și energică care va răsuna în inimile spectatorilor. Programul va fi unul complex,  împletit cu numere de magie, dans modern, flash mobs, spectacole de teatru și multe alte surprize care vor continua pe toată durata evenimentului. 

Duminică, 4 Iunie, Karpatia Pony Show se transformă într-o oază a modei și a stilului, dedicată pasionaților de modă de toate vârstele. Tinerii designeri, cu imaginație nelimitată și creativitate debordantă, vor dezvălui cele mai noi colecții și trenduri în materie de modă. Nu doar copiii vor fi cuceriți, ci și adulții vor putea găsi inspirație pentru propriul lor stil vestimentar.

Principala componentă a evenimentului rămâne însă latura sportivă. Concursul Internațional de Probă Completă (CCI 1*), precum și Concursul Național de Probă Completă, care  anticipează competiția Karpatia Horse Show 2023 din septembrie, unde organizatorii vor găzdui etapa calificativă pentru Jocurile Olimpice de la Paris 2024. 

Ultima zi a evenimentului, 5 iunie, va fi o zi a porților deschise pentru sărbătorirea mișcării. Doritorii de sport în aer liber vor avea posibilitatea de a participa la Velocrosul Castanilor –  ediția a 2-a, care constă în probe accesibile de ciclism și alergare pentru întreaga familie. Primii 150 de participanți se pot înscrie gratuit în urma achitării taxei de vizitare a Domeniului Cantacuzino! Vor mai fi disponibile activități pe segmentul de agrement, călărie și agrement în natură,  vizitatorii putând să savureze plimbările pe domeniului nobiliar . Un picnic alături de cei dragi poate fi soluția ideală pentru evadarea din cotidian și în această zi liberă! 

Ca element de noutate pentru Karpatia Pony Show, anul acesta organizatorii pun la dispoziție o zonă de camping menită să găzduiască câteva zeci de familii, dornice să petreacă toate aceste zile pe Domeniul Cantacuzino. Campingul va fi deschis 5 zile, de joi, 1 iunie ora 11:00 până luni, 5 iunie – ora 18:00. Achiziția locurilor de camping se poate face până pe 30 mai în limita locurilor disponibile.

Biletele și abonamentele pot fi achiziționate în avans cu discounturi de până la 60% de pe site-ul evenimentului – Bilete – Karpatia Pony Show – și de la punctele de vânzare bilete.ro, până pe 30 Mai 2023.

Regatul Cailor Fest Varlaam

În weekendul 3-4 iunie, are loc Regatul Cailor Fest cu numeroase activități pentru adulți și copii. La eveniment participă cei mai spectaculoși cai, păsări de pradă impresionante. Bucatele alese, unice, atelierele de creație, plimbările cu poneii, teatrul pentru copii, tirul cu arcul, demonstrațiile de sărituri peste obstacole cu caii și spectacolele cu păsări de pradă, focul de tabără și relaxarea pe iarbă ascultând muzica live sunt câteva dintre propunerile organizatorilor.

Programul festivalului: 10:00 – 22:00.Animalele de companie sunt bine venite în spațiul festivalului.

Accesul la eveniment se va face pe bază de bilet. Pentru copiii sub 12 ani, însoțiți de cel puțin un adult, intrarea este gratuită.

Echitație la Edenland

Pentru iubitorii cailor, există și o variantă în care nu trebui să te încadrezi în câteva zile de festival. Centrul de echitație Eden Ranch, situat în Balotești, în incinta parcului de aventură Edenland este destinat tuturor iubitorilor de cai, atât începători, cât și experimentați, adulți sau copii şi dispune de instructori autorizați pe parcursul întregii veri. Poți opta pentru lecții de manej (4200 de mp), la pas și trap.

Vârsta minimă pentru echitație este de 7 ani. Pentru plimbările cu poneii, greutatea maximă admisă este de 30 de kilograme și nu este nevoie de rezevare.

Program: de marți până duminică, de la ora 10.00 până la apusul soarelui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.