Ziua și dezvăluirea. VICTOR PONTA lovește din nou

„Miercuri a fost o bătălie în Camera Deputaţilor, acolo unde majoritatea e mai complicată decât la Senat şi a fost un test, pentru că trebuie să vină legea pensiilor, nu se poate face bugetul pe 2019 până nu se adoptă legea pensiilor. Noi am făcut un amendament, toate prevederile privind creşteri de pensii să intre în vigoare la 1 ianuarie 2019. Dacă sunt bani, n-are rost să ţinem pensionarii să mai aştepte, IAR dacă nu sunt bani, vă daţi seama că n-o să fie nici în 2020,e corect să le spunem oamenilor, se dezbate îngheţarea pe 2019 şi nu putem să votăm ceva dând speranţe oamenilor”, a declarat Victor Ponta în direct la România TV.

 

Ponta spune că pentru astfel de legi este nevoie de calcule.

 

„Să ştiţi că banii nu cad din cer. Poţi să ai nişte calcule foarte clar care să justifice… Când te joci cu viaţa a peste 5 milioane de oameni, nu poţi să le spui „adopt o lege”, tu nebazându-te pe absolut nimic. Spuneţi adevărul, aveţi banii, foarte bine..dacă nu, să adoptăm legea când o să aveţi bani. Eu nu vreau să fiu Băsescu, să tai pensii sau salarii, oameni buni, se poate cu 5%, 10%.. dacă spuneam că dublez pensiile şi apoi n-o făceam, eram un ticălos. Eu în 2008 am votat să dublez salariile profesorilor şi nu vreau să-i păcălim a doua oară pe oameni, cel puţin nu cu votul meu. Repet, dacă avem bani, ar trebui să le dăm în ianuarie, dacă nu avem, să spunem adevărul…nu poţi să te lauzi toată ziua”, a mai spus Ponta.

 

Articolul integral pe CAPITAL

 

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed