Zona euro: minim de inflatie, somaj in crestere

Preturile de consum au crescut, in ianuarie, cu o rata anuala de 1,1%, nivel inregistrat ultima data in iulie 1999, transmite agentia Reuters, citata de Mediafax. Un membru in conducerea Bancii Centrale Europene (BCE), Vitor Constancio, a declarat, saptamana trecuta, ca institutia nu trebuie sa permita inflatiei sa coboare cu mult sub nivelul de 2%, intrucat ar putea fi nevoita sa ia noi masuri in aceasta privinta. Obiectivul BCE este de a mentine inflatia sub 2%, dar aproape de acest nivel. BCE a redus dobanda de politica monetara cu 2,25 puncte procentuale incepand cu luna octombrie, la 2%, si a indicat ca va lua din nou in considerare o micsorare a ratei-cheie in martie. Mai multi economisti considera ca banca va reduce costul imprumuturilor la circa 1% pana la jumatatea anului, cand inflatia ar putea fi negativa din cauza scaderii puternice a pretului petrolului.

Pe de alta parte, rata somajului in UE a urcat la 7,4% in decembrie, de la 6,8% in ultima luna a lui 2007, iar numarul de persoane fara un loc de munca a urcat cu 1,66 milioane in perioada analizata, la 17,91 milioane, mai arata datele Eurostat. In zona euro, rata somajului a ajuns la 8%, de la 7,2% in decembrie 2007, numarul de someri crescand cu aproape 1,4 milioane de persoane, la 12,47 milioane, se arata intr-un comunicat al biroului de statistica al UE, Eurostat. Cele mai reduse rate ale somajului s au inregistrat, in decembrie, in Olanda (2,7%) ºi in Austria (3,9%), iar cele mai ridicate, in Spania (14,4%) si Letonia (10,4%).

Polonia a inregistrat cea mai puternica scadere a ratei somajului in decembrie 2008 fata de 2007, de la 8,2% la 6,5%, urmata in acest clasament de Slovacia (de la 10,3% la 9,4%), in timp ce la polul opus s au pozitionat Spania (14,4% fata de 8,7% in decembrie 2007) si Estonia, unde rata somajului a crescut de peste doua ori, de la 4,1% la 9,2%. Eurostat nu a inclus statistici privind somajul in Romania in ultima luna a anului, datele nefiind disponibile, potrivit comunicatului. Cele mai recente date disponibile pentru Romania in bazele de date ale Eurostat dateaza din T3 si dau acest indicator la 5,8%.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed