2015, anul în care Europa a fost inundată de imigranți

0

Doar în cursul zilei de miercuri, aproximativ 4.300 de imigranţi au sosit pe insulele greceşti, dintre care 3.000 numai pe insula Lesbos.

 

 

„Observăm că fluxul de imigranţi este în continuare puternic acum la finalul anului încât, probabil, până marţi, poate chiar mai devreme, OIM estimează că un milion de persoane vor intra (pe continentul european)”, a declarat Joel Millman, purtător de cuvânt al OIM.

 

 

Millman a adăugat că numărul celor care au ajuns în Europa în 2015 este de patru ori mai mare decât numărul înregistrat în 2014.

 

 

„Vrem să subliniem, de asemenea, că aceste fluxuri masive în decembrie în Mediterană se dovedesc a fi exact cum ne aşteptăm să fie – foarte letale”, a avertizat Millman.

 

 

În Marea Egee, din estul Mării Mediterane, unde sunt efectuate cele mai multe rute către continentul european, 706 persoane au murit înecate în cursul acestui an, potrivit OIM. Numai din data de 16 octombrie, s-au înregistrat 422 de decese, în medie, şapte decese pe zi, a specificat Millman.

 

 

„În mod evident, este destul de alarmant şi nu aşteptăm o iarnă ca cea de anul trecut. Dar, din ce constatăm, putem vedea că fluxurile de imigranţi rămân consistente”, a subliniat Millman.

 

 

Un număr record de 60 de milioane de persoane care au fost forţate să emigreze din zone de conflict a fost înregistrat în cursul acestui an, cele mai multe provenind din Siria, care se confruntă cu un război civil, şi din alte state afectate de conflicte armate, a anunţat, vineri, ONU.