ALARMĂ la CFR: Un minut de INCONSTIENȚĂ te poate ucide!

0

Deși CFR SA a luat măsuri suplimentare pentru interzicerea accesului pietonal în această zonă, prin închiderea scării tehnologice cu bară metalică și depozitarea unor traverse de beton de o parte și de alta a podului, în vederea evitării producerii de accidente, acestea sunt ignorate zilnic cu bună știință de oameni – tineri, bătrâni, bicicliști, părinți cu copii în brațe sau în cărucior -, care escaladează pur și simplu aceste obiective și traversează în continuare liniile de cale ferată, riscându-și viața.

 

CFR SA trage un semnal de alarmă în rândul publicului în ceea ce privește pericolul la care se expun, menționând totodată că podul de cale ferată din parcul Herăstrău este un obiectiv feroviar, destinat exclusiv activității feroviare, iar viteza de circulație a trenurilor pe acest pod este de 120 km/h, distanța de frânare fiind de până la 1200 de metri, ceea ce face imposibilă evitarea producerii de accidente mortale.

 

Podul de cale ferată din zona Parcului Herăstrău este situat pe magistrala 800 Bucureşti – Constanţa şi are montate, în conformitate cu prevederile Legii 289/2005, panouri de avertizare, inscripţionate cu mesajele Zonă de Siguranţă Feroviară (20 m de la axul căii ferate) Accesul interzis personelor neautorizate (Art. 1, Legea 289/2005) şi Atenţie, pericol de electrocutare! Obiectivul asigură doar infrastructura necesară traficului feroviar, fiind prevăzut conform legislaţiei cu scară tehnologică şi trotuar doar pentru accesul şi deplasarea personalului feroviar autorizat, care asigură revizia tehnică a lucrărilor de artă (pe şi sub pod) şi a liniei de cale ferată.