Protestele din învăţământ, nemulţumirea poliţiştilor, posibilele blocaje din sănătate, toate sunt perfect de înţeles şi lipsite de sens, în acelaşi timp. Sindicatele din învăţământ, administraţiile spitalelor sau diverşi primari au sentimentul – argumentat, de altfel – că fac, fiecare, obiectul unei situaţii speciale. Ceea ce nu reprezintă decât perspectiva lor, nu neapărat adevărul.
Ceea ce s-a întâmplat, de fapt, în ultimii ani a fost un fenomen care nu avea cum să dureze pe termen lung. Odată cu creşterea peste aşteptări a economiei, bugetul statului a trecut printr-o perioadă foarte prosperă, în care încasările depăşeau prognozele, nu pentru că ar fi fost cine ştie cât de bine administrat – dimpotrivă -, ci pentru că economia producea mult mai multe taxe şi impozite. Similar cu mare parte dintre companiile româneşti care acum au probleme, niciunul dintre premieri sau miniştri nu s-a gândit, vreodată, să pună sub semnul întrebării sau să reformeze modelul pe care se bazează veniturile şi cheltuielile. În consecinţă, numele jocului a fost “să creştem cât de mult putem” pentru a putea căpăta cât mai mult din avantajele norocului care ne-a lovit.
Prăbuşirea veniturilor este acum similară cu pierderea controlului asupra modelului pe care s-a bazat toată ecuaţia: nimeni nu vrea să se uite la model, toată lumea e atentă la mărunţisul din casă.
Din motivele de mai sus, faptul că Educaţia a mai pierdut aproximativ 40 milioane de euro la această rectificare nu este decât un detaliu, este mărunţişul din casierie. Modelul de funcţionare a Educaţiei în ţara asta trebuie pus sub semnul întrebării. Faptul că 20.000 de oameni pleacă din sistem este, din nou, un detaliu, la fel cu cele zece zile de concediu neplătit. Clienţii abandonează sistemul, iar mâine, dacă ar fi nevoie să plece jumătate dintre profesori, n-ar putea nimeni să spună dacă e bine sau rău. Pentru că, în spate, nu există nicio gândire raţională care să justifice trei, o mie sau o sută de mii de profesori. În Sănătate, situaţia este aproape similară. Ambele sunt servicii publice indispensabile. Dar această afirmaţie nu este suficientă pentru a justifica lipsa de logică de funcţionare.
Protestele ce vor veni – pentru că vor fi din ce în ce mai multe – sunt de înţeles şi inutile, în acelaşi timp. Sunt de înţeles pentru că ele reprezintă manifestarea unor oameni obişnuiţi să funcţioneze într-un sistem care e pe cale să se prăbuşească. Inutile, pentru că nu fac decât să prelungească agonia. Problema nu sunt sumele date sau luate. Modelul însuşi este putred, iar această criză economică a scos putreziciunea la iveală şi ne obligă să facem ceva pentru a curăţa locul. Cu cât este amânată mai mult curăţenia, cu atât mai urât va mirosi.
Ceea ce se întâmplă acum în sistemul bugetar nu are, de fapt, absolut nimic special, în afara dimensiunilor. Companii mai mari sau mai mici au trecut prin acest proces dureros în urmă cu câteva luni.
Drama este că modelul public are nişte atuuri în plus faţă de modelul privat. Ar fi neobişnuit ca sistemul public să intre în lichidare. Lucru care, cel mai probabil, va întârzia considerabil restructurarea sistemului.
>Andreea Roşca este director Business Press în cadrul trustului Realitatea-Caţavencu. Lucrează în presa scrisă din 1992. A fost redactor-şef la săptămânalul Capital şi a condus agenţia de presă NewsIn.
