Cum se conduce cea mai profitabilă companie de stat. Deputatul ALDE Remus Borza: „Statul poate să îl pună și pe Grivei la Hidroelectrica“

La începutul lunii aprilie, instanța a decis închiderea definitivă a procedurii insolvenței Hidroelectrica și practic rolul administratorului judiciar, în speță compania Euro Insol condusă de Borza, s-a încheiat. Societatea de stat este condusă acum de un directorat și de un Consiliu de Supraveghere (CS), deocamdată provizoriu, în fruntea căruia a ajuns Andreea Lambru (32 de ani), membru ALDE.

Cu toate că nu are experienţă managerială sau tangenţe anterioare cu sectorul energetic, aceasta primeşte susţinerea lui Remus Borza. Într-o conferinţă de presă care a durat mai bine de două ore, deputatul, plasat strategic în mijlocul prezidiului, a cerut presei să îi acorde tinerei, dar şi celorlalţi membri din CS, majoritatea sprijiniţi tot de ALDE, un “CEC în alb”. „Nu mă interesează dacă au pete pe creier sau de moralitate”, a spus Borza, arătând, semi-involuntar, spre Andreea Lambru. „Cred în ea, cred în Oana Truță (reprezentanta în CS a Fondului Proprietatea – n. red.), sunt două doamne de bună credință. Faptul că e femeie, că e tânără, nu înseamnă că e proastă”, a declarat deputatul, în susţinerea colegei sale de partid, stârnind hohote de râs în sală.

Deşi Andreea Lambru a primit numeroase întrebări din partea presei, încercările sale de a răspunde erau întrerupte repetat de Borza, care lua cuvântul în locul ei. De pildă, reporterul “România liberă” a întrebat-o pe ce criterii a fost aleasă membru în Consiliul de Supraveghere, dacă a trecut printr-un proces de selecţie. Răspunsul ei timid şi vag a fost completat de unul hotărât al lui Borza: “A fost numită discreţionar”. De altfel, tot el afirmase anterior că statul, fiind acţionar majoritar, poate numi pe cine vrea în companie. “Poate să îl pună şi pe Grivei din curte, dar să-i dăm şansa să arate că are colţi”, a susținut politicianul.

„Încercare de restaurație“

Pe de altă parte, tot Borza a atras atenţia asupra încercărilor de politizare a conducerii Hidroelectrica, ceea ce, în opinia sa, ar fi o greşeală, afirmând că actuala echipă are susţinerea sa. “Unii vor şi azi să schimbe managementul societăţii. Nu cred că e cazul, pentru că au fost aleşi de o importantă firmă de recrutare, printr-un proces în care au fost 6.400 de aplicaţii”, a punctat fostul administrator judiciar. În opinia sa, statul ar trebui să se grăbească cu listarea la bursă a Hidroelectrica, tocmai pentru a beneficia de rezultatele bune ale echipei actuale de conducere: „Perioada de grație a Hidroelectrica va apune. Ideal ar fi ca listarea să aibă loc în octombrie-noiembrie. Există o tendință naturală de a controla companiile de stat din punct de vedere managerial, nu neapărat de a le căpușa, prădui, dar tot înseamnă mai puțină performanță.” De altfel, el a mai avertizat că există “o încercare de restauraţie”, adică presiuni de la anumiţi funcţionari pe directoratul Hidroelectrica pentru o serie de investiţii nerentabile, care ar băga producătorul de energie în faliment.

 

Mai multe, pe romanialibera.ro.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed