DEZVĂLUIRI: Numele lui Victor Ponta şi al Alinei Gorghiu, în dosarul Vlasov

0

upă finalizarea proiectului de act normativ, inculpatul Mihail Vlasov a depus o muncă asiduă pentru influenţarea unor parlamentari din toată sfera politică în vederea semnării şi susţinerii respectivei iniţiative legislativ, se arată în rechizitoriu. În special, influenţa s-a exercitat asupra parlamentarilor  care au avut calitatea de arbitri în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional (Florin Iordache, Alina Gorghiu şi Aurel Vainer) ori prin intermediul unor membri ai Camerei de Comerţ  şi Industrie  a României ori camerelor teritoriale (Andras Edler).

De asemenea, Mihail Vlasov a iniţiat o campanie pentru obţinerea sprijinului politic în vederea adoptării proiectului normativ privind registratorul comercial.

Redăm INTERCEPTĂRI din rechizitoriu:

Astfel, la data de 27.12.2012, ora 14:07:42, Mihail Vlasov îi comunică martorei Brânduşa Ştefănescu faptul că are sprijinul politic din partea unor funcţionari guvernamentali:

„ŞTEFĂNESCU BRÂNDUŞA : Eu nu vreau să-i facem ei complicaţii. Înţelegi?!

VLASOV MIHAIL: Da’ nu… ea nu face nimic, mă, dacă nu-i spune premierul. Tu crezi că ea face? Ai găsit-o pe MONA să facă ceva fără să fie… ă… Nu, spune premierul.

ŞTEFĂNESCU BRÂNDUŞA : Păi, da, da’ ca să-i spună premierul. Premierul din proprie iniţiativă nu-i spune că… să nu mă provoci, te rog frumos.

VLASOV MIHAIL: Păi nu, premierul îi spune pentru că mi-a promis mie şi pentru că eu insist să-i spună.

ŞTEFĂNESCU BRÂNDUŞA : Da, da, da.

VLASOV MIHAIL: Păi, da.

ŞTEFĂNESCU BRÂNDUŞA : Tu eşti un băiat prea deştept ca să crezi în prostii. Ce ţi-a promis!? Hai! Promets e noble!

VLASOV MIHAIL: Păi, cum adică ce mi-a promis? Că-mi dă Registru’.

ŞTEFĂNESCU BRÂNDUŞA : Păi, aia e. A promite este nobil, a te ţine de cuvânt este…

VLASOV MIHAIL: Ei! Adevărat.

ŞTEFĂNESCU BRÂNDUŞA : Atunci ce să discutăm?!

VLASOV MIHAIL: Dar… Nu, nu…

ŞTEFĂNESCU BRÂNDUŞA : Eu sunt mai bătrână decât tine şi de aia am altă înţelegere.

VLASOV MIHAIL: Dragă, eu sunt la… la a treia promisiune făcută de prieteni din acelaşi spectru politic.

ŞTEFĂNESCU BRÂNDUŞA : Atunci ştii ce înseamnă! Atunci ştii ce înseamnă. A treia promisiune. E clar.

VLASOV MIHAIL: O dată, Alianţa DA, după aia din PNL, prin TĂRICEANU şi acum prin PONTA.

ŞTEFĂNESCU BRÂNDUŞA : Aşa că…

VLASOV MIHAIL: Da’ asta nu înseamnă că tre’ să renunţ. Nu, eu iau Registru!

ŞTEFĂNESCU BRÂNDUŞA : Măi, să ne înţelegem.

VLASOV MIHAIL: Ai înţeles?

ŞTEFĂNESCU BRÂNDUŞA : Eu nu… eu nu ţi-am spus să  renunţi. Eu ţi-am spus că trebuie folosit momentu’. Şi părerea mea, proastă, este că nu ăsta e momentu’.

VLASOV MIHAIL: Păi, tocmai pentru că… Trebuie folosit… Ăsta e momentu’.

ŞTEFĂNESCU BRÂNDUŞA : Da?

VLASOV MIHAIL: Ăsta e. Până se dezmeticesc. Ăsta e momentu’. Lasă că ştiu eu mai bine care e momentu’.”

Cu ocazia unei convorbiri telefonice purtate cu martorul Edler Andras Gyorgy, din data de 10.01.2013, Mihail Vlasov îi solicită acestuia să identifice deputaţi care ar fi dispuşi să îşi asume textul legii pe care să îl promoveze în Parlament.

„…VLASOV MIHAIL: La altceva să te gândeşti. Să te gândeşti la altceva. Ştii că, în ce relaţii eşti cu FRUNDA?

ANDRAS: Ă… sunt în relaţii bune.

VLASOV MIHAIL: Bune, da?

ANDRAS: Da. Da.

VLASOV MIHAIL: Că o să avem nevoie ca să-i şoptească şi el, premierului când… depunem legea.

ANDRAS: Îhî. Bine, bine!

VLASOV MIHAIL: Da?

ANDRAS: Bine. Ăsta să-mi spuneţi când şi atunci eu mă duc şi mă întâlnesc cu el.

VLASOV MIHAIL: Bine. Îţi spun oricum pentru că trebuie să discutăm cu toţi ce… ce-i de… ă, ce prieten ţi-a rămas acolo, deputat în Parlament? Că trebuie să semneze… să-l pun şi pe unu’ de la U.D.M.R. să semneze proiectu’ de lege.

(…)

VLASOV MIHAIL: … e vorba de semnat un proiect de lege. Şi vreau… vreau ca proiectu’ să pun să fie semnat de senatori şi deputaţi, din toate formaţiunile. Şi de la P.P.D.D şi de la P.N.L şi de la P.D.L şi de la P.S.D. şi de la P.C. şi de la U.D.M.R. Şi de la minorităţi şi… Înţelegi?

ANDRAS: Şi chiar avem acolo pe cineva din judeţul COVASNA care este membru al colegiului.

VLASOV MIHAIL: Bun. Foarte bine! e senator sau depurat?

ANDRAS: Este deputat.

VLASOV MIHAIL: Da. Bine. Bun.

ANDRAS: Da’ avem şi senator, deci nu e problema.

VLASOV MIHAIL: Nu-i nevoie, nu-i nevoie, că… nu!

ANDRAS: Avem şi doi senatori, dacă…

VLASOV MIHAIL: Nu, că la Senat mă opresc la doi şi vreo patru dincoace, de la deputaţi. O să vedem. Da’ discutăm aceste amănunte. Când o fi cazul să termin eu…”

De asemenea, într-o altă convorbire telefonică din data de 16.01.2013, purtată cu Mihai Daraban, Mihail Vlasov îi comunică acestuia intervenţiile făcute în sfera guvernamentală pentru preluarea Registrului Comerţului:

„…VLASOV MIHAIL: MIHAI, cred că-ţi dau cea mai bună veste.

MIHAI: Zi!

VLASOV MIHAIL: Care pot să ţi-o dau de dimineaţă.

MIHAI: Ia zi, MIŞU’!

VLASOV MIHAIL: Am discutat ieri cu doamna ministru şi cu premierul.

MIHAI: Aşa.

VLASOV MIHAIL: Şi-mi dau Registrul.

MIHAI: Bă, MIŞU’, eu pun bani de statuie.

VLASOV MIHAIL: Mă, da’discuţia asta rămâne între noi. Ştii de ce? Că răspunsul, că eu îţi spun exact cum a fost.

MIHAI: Aşa.

VLASOV MIHAIL: A fost sigur, nicio problemă. Nu eu am zis dintotdeauna şi n-am făcut eu legea aia, că tre’să fie la Camere. Sigur că da!

MIHAI: Aşa.

VLASOV MIHAIL: Iar dacă, vedem cum, nu pot, îl dau la liberali, să vi-l dea el, înţelegi?

MIHAI: Da, da!

VLASOV MIHAIL: Dacă ai mei se opun, vi-l dau la liberali, să vi-l dea el.

MIHAI: Da, da! Da!

VLASOV MIHAIL: Că MONA i-a spus: care-i problema asta? Că a apărut în ziar.

MIHAI: Aha!

VLASOV MIHAIL: Ştii?

MIHAI: Da, da, da!

VLASOV MIHAIL: C-a apărut în ziar, nu ştiu unde a apărut. Dar a zis că a apărut în ziar, că ea are această problemă. Şi ea are într-adevăr această problemă. Ce a apărut acolo în ziar e adevărat. Că ea e prietenă cu mine de treizeci de ani şi chiar nu poate să nu-mi dea Registrul, că mai ales când e convinsă, că tre’să fie la noi. Ai înţeles?”

Fostul președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României, în prezent avocat în baroul Iași, Mihail Vlasov, a fost trimis în judecată luni de procurorii DNA, pentru dare de mită.