Din cauza corupţiei, Kaufland deschide mai puţine magazine

0

Retailerul german Kaufland, numărul unu în comerţul alimentar din România, va intra în 2016 cu cinci unităţi mai multe faţă de cât aveau la 1 ianuarie 2015, după un an 2014 în care au deschis pe bandă rulantă-13 magazine în total. Potrivit estimărilor realizate de ECONOMICA.NET potrivit informaţiilor din piaţă, compania nu îşi va atinge astfel  targetul pentru anul acesta care prevedea încă patru unităţi. „Avem în acest moment un plan pentru 9 magazine noi Kaufland în România cu date de deschidere stabilite aproximativ. Oraşele vizate pentru anul 2015 sunt Constanţa, Bacău, Brăila, Arad, Bucureşti, Timişoara, Sibiu şi Râmnicu Vâlcea”, declarau pentru Mediafax, în ianuarie 2015, reprezentanţii companiei. În Bucureşti, Kaufland planuia să inaugureze anul acesta 2 magazine, dar nici unul nu va fi gata până la final de an.