EximBank susține performanța în educație

Evenimentul, găzduit de Academia de Studii Economice din București la finele săptămânii trecute, a adus în prim plan performanța în educație și a subliniat importanța stimulării studenților care excelează, conturând deopotrivă un proiect de tradiție dedicat aprecierii și respectării valorilor.

 

”Am susținut organizarea acestei Gale deoarece credem că tinerii premiați sunt adevărate modele și reprezintă exemple demne de urmat pentru generația actuală, motiv pentru care performanțele lor trebuie evidențiate și valorificate în vederea asigurării unei dezvoltări continue a societății românești”, a spus Traian Halalai, președintele executiv al EximBank.

 

În cadrul Galei, au fost acordate 10 premii, în valoare de 4.000 de lei fiecare, studenților care au excelat în domenii precum IT, economie, finanțe-bănci, contabilitate, antreprenoriat, științe sociale, inginerie, sănătate, sport și arte sau drept. Decernarea premiilor a fost făcută în urma consultării instituţiilor de învăţământ superior, dar şi a mediului antreprenorial.

 

Colaborarea cu Uniunii Studenților din România se înscrie în strategia de implicare socială responsabilă a EximBank care, în ultimii ani, a acordat mai multă atenție proiectelor menite să contribuie la dezvoltarea comunității, fie că acestea au vizat educarea și formarea viitorilor consumatori de produse și servicii bancare și ale antreprenorilor, sau oferirea de sprijin pentru proiecte artistice și culturale.

 

Banca a participat inclusiv la programe ce au avut ca obiectiv susținerea activității didactice și de cercetare, dar și la proiecte menite să promoveze în rândul tinerilor un stil de viață sănătos, prin sport.

 

EximBank este o instituţie specializată care se implică activ în susţinerea şi promovarea mediului de afaceri românesc. Instrumentele sale financiare specifice sunt dedicate exclusiv segmentului corporate și pot fi accesate de orice tip de societate comercială, fie că este IMM sau companie mare, derulează tranzacţii internaţionale, ori se adresează numai pieţei interne.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed