Incident la Cernavodă. O unitate a centralei nucleare s-a deconectat automat

‘(…) Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost deconectată de la Sistemul Energetic Național în dimineața zilei de 13 mai 2017, ora 1:48, din cauza declanșării automate a sistemului de excitație aferent turbogeneratorului Unității 1, ceea ce a condus la deconectarea automată a acestuia de la SEN. Unitatea 1 a fost reconectată la Sistemul Energetic Național în dimineața zilei de 13 mai 2017, ora 8:00, in prezent realizându-se manevrele operaționale pentru atingerea puterii nominale. Sistemele centralei funcționează conform proiectului și nu există niciun impact asupra securității nucleare a reactorului, personalului de exploatare, populației și mediului înconjurător’, au transmis oficialii companiei.

 

În data de 10 ianuarie 2017, Nuclearelectrica SA a decis desincronizarea de la SEN a Unității 1 a CNE Cernavodă, în vederea realizării unor lucrări de mentenanță la generatorul respectivei capacități.

 

„Desincronizarea controlată și planificată a Unității 1 CNE Cernavodă se realizează pentru efectuarea unor lucrări de desensibilizare a sistemului de excitație al generatorului Unității 1 pentru a evita eventuale declanșări automate ale sistemului pe fondul unor perturbații meteo, așa cum s-a întâmplat în datele de 8.11.2016, respectiv 06.01.2017. Concret, lucrarea constă în implementarea unei modificări a sistemului de excitație al generatorului Unității 1, prin înlocuirea unei cartele electronice cu o cartelă de tip nou, reproiectată, care filtrează mai eficient perturbațiile induse de condițiile meteo severe”, preciza, la vremea respectivă, compania.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed