Şcoli construite de la zero şi rămase închise de 2 sau 3 ani fie pentru că nu au suficienţi copii, fie că nu sunt bani pentru lucrări minore. Campusuri şcolare care, în loc să diminueze abandonul după gimnaziu, au rămas doar şantiere care au înghiţit peste 80 de milioane de euro de la buget şi continuă să o facă. Autorităţile şterg urme, se încurcă în explicaţii şi îşi pasează vina. Nimeni nu poate spune cu exactitate cât, unde şi, mai ales, cu ce rezultate s-a cheltuit în România în ultimii 10 ani. Singurii câştigători sunt politicienii. Imaginea haosului în care ne pregătim pentru viaţă copiii, într-un nou episod din „România furată”.
România lui 2015 nu-şi mai permite să ţină deschise şcoli în sate îmbătrânite. E neprofitabil să plăteşti directori, contabili şi secretare în sate cu tot mai puţini copii. O treime din şcolile care existau 2004 au fost închise. Multe au fost desfiinţate, deşi, cu un an sau doi înainte, renovarea costase cât bugetul unei comune pe un an.
Peste drum de casa lui Alin, la Frăţileşti, în Ialomiţa, e o astfel de şcoală.
În clădire intră, rar, doar Luminiţa Trifan, director la o altă şcoală din comună. Vine să ia ce a mai rămas.
