Băncile din China sunt, efectiv, falimentare. Puţine dintre enormele împrumuturi pe care le-au acordat mai pot fi recuperate, astfel că acum nu mai pot susţine cu credite ritmurile ameţitoare, dar iluzorii, de creştere a economiei chinezeşti. De altfel, activitatea băncilor în general a devenit ruptă de economia reală, scrie Will Hutton, editorialist la The Guardian, directorul Hertford College, Oxford, şi preşedintele Big Innovation Centre. Ritmul real de creştere al Chinei este acum mai mic decât cel al Chinei lui Mao, iar criza economică va declanşa o criză de legitimitate a unui guvern corupt în profunzime.
Preţurile materiilor prime s-au prăbuşit. Banii ies în valuri din lumea emergentă, lăsând acolo companii, bănci şi gospodării supraîndatorate. Aceste economii nu au instituţii precum Banca Centrală Americană sau Rezerva Federală americană care să intervină cu pachete de salvare. Aceste naţiuni contribuie cu mai mult de jumătate la PIB-ul global.
FMI este profund îngrijorat şi a avertizat că există un exces global de credit de 3.000 miliarde dolari şi de slăbirea creşterii economice globale. Este nevoie de răspuns coordonat la această problemă, dar posibilitatea de a obţine aşa ceva acum este redusă.
