Rănile crizei se cicatrizează greu: 17 milioane de europeni nu au un loc de muncă

Cu o rată a şomajului de 6,8% în octombrie, România se situează cu aproape trei puncte sub media europeană de 9,3%. Un procent de 22,3% din tinerii români de sub 25 de ani nu au însă un loc de muncă, faţă de o medie europeană de 20%. Spre com­paraţie, şomajul în SUA este la jumătate – 5%. 17 milioane de persoane nu aveau un loc de muncă în UE la finele lui octombrie.

În zona euro, şomajul este la 10,7%. Şomajul din zona euro arată că în economia regiunii există un nivel ridicat al capacităţii economice neutilizate şi că va trece ceva timp până când salariile vor creşte suficient de rapid pentru a majora costurile companiilor şi preţurile de consum. Prin urmare, perspectiva unor presiuni inflaţioniste scăzute presupune că Banca Centrală Europeană va adopta noi măsuri de stimulare la şedinţa de politică monetară de mâine, aşa cum se aşteaptă majoritatea analiştilor, potrivit  MarketWatch.

Un raport privind piaţa muncii în SUA, pentru luna noiembrie, va fi publicat vineri şi este posibil ca, în funcţie de datele sale, Fed, banca centrală a SUA, să adopte o decizie în privinţa politicii de dobândă mo­netară (menţine dobânda aproape de zero sau o ridică).

 

mai multe, pe ZF

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed