România, cu temele nefăcute; 45 de directive europene neimplementate

0

„Este o notă de care Guvernul a luat act, este procedura normală. Această notă conține informații deja cunoscute în spațiul public. Știm în acest moment ce directive am implementat, ce directive mai sunt de implementat. Din precizările făcute în timpul ședinței de Guvern de ministrul Victor Negrescu s-a luat act, Comisia Europeană a clasat deja 3 proceduri de infigement. Pentru 13 proceduri de proceduri de transpunere a directivelor europene a fost notificată Comisia, numărul celor pe care le mai avem de transpus este mai mic decât în alte perioade din anii trecuți – 45 sunt cele netranspuse. În perioada următoare fiecare minister în parte cu responsabilități pentru implementarea directivelor europene va face toate demersurile necesare astfel încât să diminuăm acest lucru”, a declarat Nelu Barbu întrebat despre o notă discutată în ședință privind stadiul acțiunilor în constatarea neîndeplinirii acțiunilor declanșate de Comisia Europeană împotriva României.