AcasăEticheteGhetea

Tag: ghetea

Gheţea: Banca Naţională n-a ştiut că vine criza în România

'Ce putem reproşa este că Banca Naţională nu a ştiut că vine criza în România', a spus Gheţea, în deschiderea unei conferinţe cu tema "Noua ordine bancară şi relansarea economiei".   Preşedintele ARB a dat asigurări că în acest moment sistemul bancar este stabil, dar băncile...

Gheţea: Băncile vor să crediteze, dar cererea nu este eligibilă

"Băncile nu privesc clienţii cu suspiciune, din contră vor să acorde credite. Dar, ca să acorzi credite trebuie să existe cerere eligibilă. Trebuie să ţinem cont şi de faptul că atunci când economia mondială este încă în criză, riscul este evaluat altfel. În momentul...

Gheţea: Dobânzile la depozitele şi la creditele în lei vor scădea anul viitor

"Avem în acest moment, în ceea ce priveşte economisirea, o situaţie puţin diferită faţă de cea cu care eram obişnuiţi, şi anume faptul că băncile mergeau cam în aceeaşi direcţie cu schimbarea dobânzilor la depozite. Cam toată lumea se ducea la un moment dat...

Gheţea (ARB): Trecerea la monede naţionale este mult mai costisitoare decât salvarea euro

"Eu nu cred că este o soluţie (dispariţia euro, n.r) pentru că am convingerea că trecerea la monede naţionale este mult mai costisitoare decât salvarea euro, care totuşi este în funcţiune, care are o zonă de acoperire destul de mare. Se fac câteva propuneri,...

BNR a redus dobânda la 6%. Se ieftineşte creditul?

Dobânda de politică monetară nu a mai fost modificată din 4 mai 2010, când BNR a redus rata cu 0,25 puncte, la 6,25%.  În 2010, Banca Naţională a României a redus de trei ori dobânda de politică monetară cu câte 0,5 puncte procentuale, de...

Gheţea: Băncile străine nu au motive să îşi retragă banii din România

"România a reprezentat în ultimii 20 de ani un magnet pentru instituţiile bancare. Faptul că sistemul bancar românesc este deţinut 80% de bănci româneşti cu capital străin este o realitate şi consider că este o realitate pozitivă. Cele patru bănci care existau la Bucureşti...