11 lucruri pe care nu le ştiai despre interviurile de angajare

0

Autorii cărţii „”Crazy Good Interviewing: How Acting A Little Crazy Can Get You The Job”, John B. Molidor şi Barbara Parus, scriu că intervievaţii trebuie să fie conştienţi că uneori, cel care face recrutarea aparţine unei alte generaţii şi are o altă personalitate decât a candidatului la job. Cum poţi folosi acest lucru în avantajul tău?

 

„Mulţi angajatori sau agenţii de recrutare ai căror angajaţi sunt mai în vârstă se plâng de faptul că tinerii care vin la interviuri sunt adesea nepregătiţi sau, şi mai rău, cer salarii exorbitante”, spun autorii, conform Business Insider.

 

Iată câteva lucruri pe care ar trebui să le ştii despre interviul de angajare, aşa încât să faci faţă cu brio:

 

1. Dacă ţi se oferă cafea, nu accepta

Angajatorul tău nu vrea să piardă 10 minute în plus pregătindu-ţi ţie o cafea, iar dacă a avut deja o zi plină, cerinţa ta nu va face decât să îl irite pentru că trebuie să piardă şi mai mult timp decât îşi planificase. Mai mult: dacă aveai nevoie de cafea, trebuia să o fi băut înainte de a veni la interviu.

 

2. Nu lua loc până nu eşti invitat

„Nu te aşeza până nu ţi se oferă un scaun. Apoi, stai drept în scaun şi încearcă să ocupi cât mai mult loc în el. Nu lua poziţia ghiocelului, cu capul plecat, fără să te uiţi în ochii angajatorului. Dacă laşi impresia că eşti timid, angajatorul nu va fi motivat să te aleagă pe tine, mai ales dacă vei avea de rezolvat sarcini pentru care e nevoie de îndrăzneală”, spun autorii.

 

3. Încearcă să ghiceşti vârsta angajatorului şi să îţi adaptezi discursul în funcţie de asta

Fiecare generaţie are valorile ei, aşa că încearcă să te adaptezi la cele pe care crezi că le preferă angajatorul tău. „Cu puţin exerciţiu, poţi ghici valorile fiecărei generaţii în parte şi îţi poţi modela răspunsul aşa încât să vorbeşti aceeaşi limbă cu cel care face recrutarea”.

 

4. Dacă e un interviu cu mai mulţi angajatori, stabileşte un contact direct cu fiecare dintre ei

„Atunci când ai un interviu cu mai multe persoane în acelaşi timp, priveşte întotdeauna în ochi pe cel care tocmai ţi-a pus întrebarea, apoi răspunde-i. După aceea, stabileşte un contact vizual cu fiecare dintre intervievatori. Când îţi închei răspunsul, revino cu privirea la cel care ţi-a adresat iniţial întrebarea”, sfătuiesc autorii.

 

5. Dacă angajatorul te ia peste picior, nu te lăsa influenţat

Ignoră ironiile şi nu te lăsa influenţat de jocurile angajatorilor.

 

„Dacă ţi se pare că angajatorul te ia peste picior, probabil că aşa şi e. Din păcate, unii angajatori folosesc această metodă pentru a testa reacţiile candidatului. Dacă îţi vei păstra calmul, e posibil să primeşti slujba. Dacă pici testul, cel mai probabil angajatorul va presupune că nu vei putea face faţă stresului de la job”.

 

6. Dacă nu ştii exact cum să te îmbraci, alege haine deschise la culoare

Trebuie, evident, să fii îmbrăcat impecabil pentru un interviu. Dacă nu ştii sigur cum ar fi potrivit să te îmbraci pentru firma respectivă, alege haine deschise la culoare.

 

„O bluză albă, simplă, cu mâneci lungi, este cea mai sigură alegere, chiar şi vara. Poţi alege, de asemenea, nuanţe de albastru sau bej. Bluzele închise la culoare sunt prea moderne pentru mediile conservatoare, cum ar fi cel bancar sau contabil”.

 

7. Atenţie la limbajul non-verbal

– Dacă îţi arăţi palmele, asta denotă sinceritate.

– Dacă îţi ţii palmele în jos, asta denotă dominare. Când dai mâna cu cineva, nu întinde mâna cu palma în jos.

– Unirea buricelor degetelor ca într-o rugăciune denotă încredere în sine.

– Ascunderea mâinilor, cum ar fi, de exemplu, ţinerea lor în buzunare, arată că ţii ceva secret.

– Dacă baţi darabana, înseamnă că eşti nerăbdător.

– Ţinerea mâinilor încrucişate în sân arată o poziţie extrem de defensivă, denotând dezamăgirea sau dezacordul.

 

8. Atenţie la mesajele pe care le transmit capul şi umerii tăi:

– Dacă îţi atingi urechea sau îţi scarpini bărbia, e semn că nu crezi ce îţi spune angajatorul.

– Aplecarea capului înainte e semn de timiditate.

– Darea capului pe spate e semn de mândrie sau de prea multă încredere în sine.

– Înclinarea capului într-o parte poate fi interpretată drept plictiseală.

– Înclinarea uşoară a capului arată că eşti prietenos şi gata să asculţi ceea ce angajatorul are de spus.

– Privirea fixă înainte arată că eşti plictisit (sau mahmur).

– Clipitul excesiv indică faptul că minţi.

– O mină fixă sau dură indică ostilitate.

– Ridicarea din umeri poate fi văzută drept refuzul de a-ţi asuma o sarcină sau de a rezolva o problemă, ori un semn de nerăbdare sau de detaşare totală.

 

9. Vezi dacă angajatorul este extravertit sau introvertit şi adaptează-ţi limbajul non-verbal în funcţie de asta

Dacă nu faci asta şi ai o personalitate opusă faţă de angajatorul tău, atunci e posibil „să vă călcaţi reciproc pe nervi”, cred autorii americani. Pentru a nu ajunge în această situaţie, încearcă să îţi dai seama ce fel de personalitate are angajatorul tău şi să o imiţi.

 

„Dacă angajatorul este extravertit, candidatul ar trebui să fie şi el vorbăreţ şi animat”, iar dacă angajatorul e introvertit, atunci şi intervievatul „ar trebui să se gândească în linişte la întrebare şi abia apoi să răspundă”.

 

10. Vei şti că interviul a mers bine dacă angajatorul:

– Îşi exprimă interesul aplecându-se spre tine în timp ce îţi vorbeşte.

– Îşi amână convorbirile telefonice din timpul interviului.

– Zâmbeşte ocazional şi dă din cap, aprobându-te.

– Întreabă când ai putea să începi lucrul.

– Sună persoanele care pot da referinţe despre tine imediat după interviu.

– Îţi prezintă beneficiile jobului şi ale activării în compania respectivă.

 

11. E clar că interviul nu a mers bine dacă:

– Interviul a fost scurtat.

– Angajatorul îşi aranjează hârtiile sau răspunde la telefon în timpul interviului.

– Angajatorul nu a adus în discuţie paşii următori sau oferta salarială.