100 milioane USD. CJ E&M Pictures of South Korea şi Grapevine Entertainment finanţează proiectul cu această sumă record. Filmările vor începe în mai, anul viitor. Iar premiera e programată pentru primăvara lui 2013.
Subiectul filmului 1950 se bazează pe articolele primite şi publicate de NY Herald Tribune de la corespondenta de război Marguerite Higgins. Ideea a fost dezvoltată de producătorii Brett Donowho şi Paul Hudson, urmând ca scenariul să fie finalizat de Rachel Long şi Brian Pittman. Va fi, în fapt, un film despre călătoria Margueritei Higgins de-a lungul peninsulei coreene, escortată de un pluton de puşcaşi marini. Se va încheia cu evacuarea masivă a celor 200 000 de sud-coreeni, din ajunul Anului Nou, în încercarea de a scăpa de invazia armatelor chineze şi nord-coreene.
Rob Cohen a descris astfel proiectul: „Războiul din Corea e cunoscut ca Războiul Uitat şi cred că e timpul să fie amintit. A spune povestea acestui conflict prin ochii unui pionier al jurnalismului de front, Marguerite Higgins, va face din acest film unul foarte diferit, ca film de război, pe orice plan”. Rob Cohen este cunoscut pentru „The Fast and the Furious”, „xXx”, „Stealth” şi „The Mummy: Tomb of the Dragon Emperor”.






