ZF: Temerile investitorilor lovesc din nou. Bursele europene şi americane au avut încă o zi neagră. Bursele europene au căzut puternic la finalul şedinţei de tranzacţionare de ieri, ca urmare a semnalelor privind posibila retrogradare a ratingului de ţară al Franţei. Imediat Statele Unite erau rândul lor la închiderea ediţiei pe scădere puternică, cele mai afectate fiind acţiunile băncilor.
Adevărul: Petrom acuză Guvernul de eşecul ofertei publice. Dincolo de contextul extern nefavorabil din timpul ofertei Petrom, Guvernul a oferit investitorilor un discount prea mic, spune Mariana Gheorghe, CEO al companiei. Deşi oficialii Petrom dau vina pe guvernanţi pentru eşecul ofertei de acţiuni, atât premierul Emil Boc, cât şi ministrul Economiei, Ion Ariton, s-au felicitat pentru faptul că au ţinut la preţ.
Gândul: Editorial dur în Wall Street Journal: “Este Obama deştept?” Editorialistul Bret Stephens, de la Wall Street Journal , se întreabă cât de deştept este în realitate preşedintele american Barack Obama, ţinând cont de modul în care se comportă în contextul crizei datoriilor SUA şi al retrogradării de rating. Articolul a strâns peste 15.000 de like-uri pe Facebook, în doar câteva ore de la apariţie. Editorialul compară SUA sub mandatul lui Obama cu zborul Air France 447 care s-a prăbuşit în Oceanul Atlantic: un avion mare, modern, considerat printre cele mai sigure din lume, care intră într-o furtună şi, din păcate, este manevrat de piloţi incompetenţi.
Bursa: Noi măsuri de austeritate în Franţa. Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, le-a cerut miniştrilor de Finanţe şi Buget să găsească noi măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, după ce retrogradarea ratingului de top al SUA a îndreptat atenţia asupra finanţelor Franţei. Preşedintele, care şi-a întrerupt vacanţa din cauza situaţiei actuale de pe pieţe, i-a convocat, ieri, pe miniştrii şi pe guvernatorul băncii centrale pentru discuţii de urgenţă, după ce, luni, bursele din întreaga lume au scăzut puternic, ca urmare a temerilor investitorilor privind datoriile suverane ale statelor.
EVZ: Ce trofee de vânătoare va expune un milionar la Antipa. Omul de afaceri Gheorghe Iaciu explică pentru EVZ cum a ajuns să vâneze şi de ce a decis să doneze o parte din trofee statului român, deşi a cheltuit mii de euro pentru obţinerea lor. Un urs polar cu o lungime de 2,5 metri şi cu o lăţime de 1,5 metri şi un muflon alb care a fost vânat în munţii McKenzie din Canada, la înălţimea de 2.800 metri, sunt doar două dintre trofeele de vântoare ale omului de afaceri Gheorghe Iaciu, care vor fi expuse la Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa”.








