Interviul dat de Sorin Oprescu cu doar câteva ore înainte să fie reţinut de DNA pentru luare de mită. „Nu suntem, doamnă, toţi neam de hoţi şi de derbedei!”

0

În timpul interviului, Sorin Oprescu a susţinut că delaţiunea a ajuns un sport naţional, că nu îi miros a bine „cozile astea făcute la DNA”.  „Nu suntem, doamnă, toţi neam de hoţi şi de derbedei”, a spus el, în timpul interviului postat pe blogul Ioanei Răduca. El a afirmat că nu ştia de faptul că Solomon Wigler, consilierul său reţinut în urmă cu trei luni de DNA, ar fi luat mită. „Cu mâna pe suflet vă spun că m-a surprins”, a spus Oprescu.

„Dacă aş afirma asta public, în fiecare zi, nu m-ar crede nimeni. Toată lumea crede, s-a încetăţenit ideea, domne, toţi din administraţia locală, toţi sunt hoţi. Toţi iau 10 la sută, 15 la sută”, a continuat edilul.   „Mi-au verificat conturile. O dată, de două ori. Au ajuns şi prin Panama şi prin Cipru. Bun. Mi-au spus că am proprietăţi. N-am proprietăţi. Şase luni de zile m-a linşat Diaconescu pe OTV, iată iahtul meu, iată vila mea, care este situată, ba în Capri, ba în Grecia, nebunii. M-au verificat. Nu e. Am câştigat şi procesul, ce să vezi. Cu documentele cerute de judecător, nu cu poveşti. Ce să fac, doamnă? Să stau toată ziua, să afirm cp nu? O să zică ăştia: Bă, ăsta e mincinos, bă! Îmi vă de treaba mea şi de drumul meu”.

 

mai multe, AICI