Macron avertizează că ar putea izbucni un RĂZBOI dacă SUA se retrag din acordul cu Iranul

0

”Am deschide Cutia Pandorei. Ar putea izbucni războiul. Nu cred că Donald Trump vrea asta”, a declarat Emmanuel Macron pentru revista germană Der Spiegel.

 

Pe 12 mai va decide Trump dacă SUA se vor retrage din acordul nuclear cu Iranul. Președintele SUA a indicat în trecut că asta va face, însă rămâne de văzut și în ce condiții.

 

În timpul vizitei din SUA, de la finalul lunii aprilie, Macron i-a cerut lui Trump să nu retragă SUA din acord.

 

Preşedintele Iranului, Hassan Rohani, a avertizat duminică SUA că vor regreta “mai mult ca oricând” dacă decid să iasă din acordul internaţional privind programul nuclear iranian, aşa cum a ameninţat preşedintele american Donald Trump, relatează AFP şi Reuters.

“Dacă Statele Unite abandonează acordul nuclear, veţi vedea în curând că vor regreta mai mult ca oricând în istorie”, a spus Rohani într-un discurs rostit la Sabzevar (nord-vest), fără a face însă alte precizări.

El a menţionat între altele în discurs că a dat “de mai multe luni ordinele necesare”, mai ales Organizaţiei iraniene a energiei atomice, în perspectiva deciziei lui Trump, dar iarăşi nu a dat alte detalii.

 

Acordul asupra programului nuclear iranian a fost încheiat în iulie 2015 la Viena între Teheran şi Grupul 5+1 (China, Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, Rusia şi Germania), înainte de venirea la Casa Albă a lui Donald Trump şi reglementează activităţile nucleare ale Teheranului astfel încât să garanteze caracterul lor exclusiv paşnic.