Din cauza caniculei, Germania a ajuns să aplice o măsură folosită în România în anii comunismului

0

 

Din cauza verii neobişnuit de fierbinţi, consumul de bere a fost şi mai mare decât de obicei, iar producătorii se confruntă cu o penurie de sticle în care să ambaleze populara băutură.

 

Germania s-a copt vara aceasta la temperaturi mult peste medie. În unele regiuni, s-au înregistrat chiar şi 39 de grade Celsius, în conditiile in care nemţii se simt confortabil la cel mult 30-32 de grade.

 

Iar căldura, dar şi Campionatul Mondial, au făcut ca nemţii să bea vara aceasta şi mai multă bere decât de obicei.

 

Jorg Lehmann, director fabricii Paulaner: ”Vânzările noastre sunt cu circa 5% mai mari faţă de anii trecuţi şi am avut chiar vârfuri de 10%. În medie, producem cam un milion de sticle pe zi, iar în timpul verii producţia creşte la 1,5 sau 1,8 milioane de sticle pe zi.”

 

mai multe, pe ProTV