Renault vrea să reducă investiţiile cu 20% şi personalul cu 9.000 de oameni

În 2008, cifra de afaceri a Renault Group a scazut cu 7%, la 37,79 miliarde euro în timp ce rezultatul net a fost de 599 milioane euro, mult inferior celui din 2007 – de 2,73 miliarde euro.

Numărul angajaţilor a fost redus în 2008 cu 1.700 în timp ce alţi 5.300 au facut demersuri sa plece. În 2009, grupul francez incerca sa micsoreze costurile fixe si va colabora mai mult cu Nissan tot pentru a economisi. Compania va reduce cu 9.000 numarul de angajati, de la 129.000, la 120.000 pe plan mondial.

Din cei 9.000, doua treimi vor pleca voluntar, iar restul posturilor vor fi reduse pe cale naturala. În schimbul celor 3 miliarde de euro acordate de statul francez, Renault s-a angajat să menţină producţia la nivelul actual în Franţa, inclusiv numărul salariaţilor. Din cauza condiţiilor nefavorabile de pe piaţă, compania a renunţat la obiectivele din programul Contract 2009- marja de 6% şi ţinta de vînzări de 3 milioane de vehicule. Compania a precizat că nu se poate face nici o previziune privind cifrele din acest an.

Renault va accelera planul de reducere a cheltuielilor, dar se va concentra pe proiectul vehiculului electric, pe care alianta Renault-Nissan il va lansa in 2010. Pentru 2009, obiectivul este de reducere a stocurilor cu o valoare cuprinsă între 800 de milioane şi 1 miliard de euro. Consiliul de administraţie a decis să nu propună acordarea de dividende.

Citeste mai mult despre criza financiarã internationalã pe www.lumeaincriza.ro

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed