A luat Liga Campionilor și acum vrea titlul cu Dinamo

După ce a scris istorie în Germania, Stelian Moculescu va antrena pentru prima dată o echipă românească de volei.

Moment istoric pentru voleiul românesc. Câștigător al Ligii Campionilor în 2007, antrenorul Stelian Moculescu va antrena pentru prima dată în prima ligă masculină din România!

Convins de Dinamo să revină în activitate după ce se retrăsese, tehnicianul care a scris istorie în Germania spune că filozofia după care își alege jucătorii este neschimbată.

„E destul de simplu: muncă, muncă și încă o dată muncă. Jucătorul trebuie să aibă talentul să muncească, să fie lucid, să știe, să aibă o proprie răspundere pentru el și pentru corpul său și pentru tot ceea ce face” – Stelian Moculescu, antrenor Dinamo.

Pe banca dinamoviștilor, Stelian Moculescu va sta alături de Bogdan Tănase, care a renunțat după 8 ani la o carieră de antrenor principal pentru a-i fi secund din nou mentorului său, cu care a mai colaborat la formația germană Friedrichshafen.

„Pentru mine, domnul Moculescu reprezintă un model în volei și e singurul om pentru care aș mai merge antrenor secund la o echipă de club. M-am bucurat enorm când am auzit că vrea să revină în volei și mai ales în România, și n-am stat deloc pe gânduri. E o bucurie să fiu alături de Stelu, consider că deși am stat 3 ani lângă dumnealui, mai am multe de învățat” – Bogdan Tănase, antrenor secund Dinamo.

Rămas în Germania în 1972, Stelian Moculescu a venit de atunci foarte rar în România. Spune că a continuat să vorbească în română grație jucătorilor sau colaboratorilor români pe care i-a avut la echipele la care a activat.

„Am fost rar în România. Am fost înconjurat și de români. L-am avut pe Mihai Pădurețu la Dachau, i-am avut pe Bogdan Olteanu, pe Adi Aciobăniței, pe Adi Gontariu și cu ei am vorbit românește și mi-a prins bine. Merge din ce în ce mai bine” – Stelian Moculescu, antrenor Dinamo.

Considerat cel mai mare antrenor din istoria Germaniei, Stelian Moculescu spune că nu i-a fost greu să accepte oferta dinamoviștilor, pentru că acolo s-a reîntâlnit cu foști elevi de-ai săi. Tocmai de aceea, s-a înțeles destul de repede cu „alb-roșii”.

„A fost destul de simplu. Adi Gontariu a fost jucătorul meu la Friedrichshafen, am câștigat ultimul campionat cu el și cu Bogrdan Tănase și ei m-au prelucrat atâta timp să reiau activitatea de antrenor și am făcut-o. A fost o provocare, hai să venim să facem o treabă bună” – Stelian Moculescu, antrenor Dinamo

Tehnicianul care a cucerit Liga Campionilor în 2007 și care a condus aproape un deceniu naționala Germaniei, cu care s-a calificat și la Jocurile Olimpice din 2008, spune că nu are multe de inoculat sportivilor dinamoviști din cultura germană.

„Eu nu cred că e nevoie să aducem ceva, pentru că jucătorii de aici au o mentalitate foarte bună, lucrează, vor să învețe, vor să se dezvolte, așa că nu cred că trebuie să comparăm” – Stelian Moculescu, antrenor Dinamo.

Tehnicianul în vârstă de 73 de ani recunoaște că încă îi place să lucreze cu sportivii tineri, așa cum a făcut-o toată cariera.

„Bineînțeles că e greu, e chiar foarte greu. Îți face plăcere. Mie îmi place foarte mult să cresc jucători. Cu jucători consacrați e mai ușor. Acolo trebuie să faci un management al oamenilor. E mult mai ușor. Sunt două lucruri total diferite” – Stelian Moculescu, antrenor Dinamo.

Nu mai fusese de 50 de ani în București

Revenit la București după mai bine de 50 de ani, tehnicianul originar din Brașov spune că totul în Capitală este schimbat față de cum știa. Totuși, nu e speriat de stilul de a conduce al bucureștenilor.

„Eu am plecat în ‘72, atunci am fost ultima dată în București. Nu cred că se mai poate compara cu Bucureștiul din 1972. Sunt locuri foarte frumoase, mai sunt și locuri care încă nu s-au redresat, dar toate lucrurile au nevoie de timp. Stilul meu de a conduce nu se deosebește prea mult de cum se conduce aici. În afară că nu mă băgam în intersecție, dar în rest e totul OK” – Stelian Moculescu, antrenor Dinamo.

De peste o lună și jumătate, de când a sosit la Dinamo, reputatul tehnician nu se desparte de o borsetă, pe care o poartă în jurul brâului la fiecare antrenament sau meci amical. Antrenorul a dezvăluit și secretul borsetei pe care o poartă zilnic.

„Am borsetă pentru că îmbătrânim și mai uităm un lucru sau altul, și acum când sunt în borsetă toate nu le pot uita” – Stelian Moculescu, antrenor Dinamo.

În campionatul care va începe pe 14 octombrie, Stelian Moculescu se va întâlni ca adversar cu câțiva dintre foștii săi elevi de la naționala României. Azi ei sunt antrenori, precum Laurențiu Lică la Corona Brașov sau Sergiu Stancu, la Arcada Galați. Reputatul tehnician spune că se bucură să în vadă pe bancă, pentru că ăsta e mersul firesc al lucrurilor.

„Îmi face plăcere să văd oameni tineri care vin și vor să preia sceptrul pentru a conduce voleiul mai departe. Trebuie să fie și e foarte bine pentru că trebuie si o schimbare. EI au trăit alte lucruri, au jucat afară și au văzut și fac și se vede în rezultate că fac treabă bună” – Stelian Moculescu, antrenor Dinamo.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed