Chiar dacă pentru un participant raliul se poate constitui lejer în aventura propriei vieţi, el este şi foarte special. Din mai multe puncte de vedere. În primul rând, viteza nu contează şi nici cine va trece primul “linia” de sosire. Apoi, pentru că totul se face individual. Este, dacă vreţi, o variantă mai soft a unei acţiuni de genul …scapă cine poate! … poate şi pentru că aici nu există asitenţă tehnică, echipamente de navigaţie speciale şi nici maşini de rezervă. Totul este foarte simplu: Te descurci, ajungi la destinaţie. Dai chix, rămâi în deşert şi te cerţi cu cămilele! Şi mai e special pentru un aspect. Poate cel mai important al lui: odată ajunşi la destinaţie, în Ulan Bator, îţi donezi maşina în scopuri umanitare!
Din acest raliu s-au scurs deja trei săptămâni. Durata pentru care este prevăzut se întinde pe aproximativ două luni de zile. Opt săptămâni de mers prin necunoscut, în mare parte prin deşert şi locuri de conflict! Dar timp în care fiecare secundă scursă merită tot efortul. Fie şi pentru faptul că în afară de mongolii care vor beneficia de donaţiile pe care echipajele înscrise le vor face, banii strânşi în urma sa vor ajunge la Lotus Children’s Centre, la Asociaţia Beneva – Paşi către Viaţă (Secţia de Oncologie Pediatrică a Spitalului Marie Curie din Bucureşti), dar şi la Andra Bogoi…
Deşi nu urmează acelaşi traseu, în competiţia umanitară mai participă un echipaj românesc – format din Andreea Tron, Ramona Enache şi Cristiana Niet Cristina.
Sunt unul dintre acei mulţi români le urmăresc aventura. Pe pagina de internet şi din transmisiunile de la The Money Channel. Şi, trebuie să recunosc, îi pizmuiesc pentru ea! Pentru că experienţele trăite sunt unice, pentru că prin locurile prin care trec timpul pare să fi încremenit, pentru că a face un gest umanitar în ziua de azi este o rara-avis.
