A venit și răspunsul MAE la cererea de azi a RUSIEI: Solicitare inadmisibilă

0

Ministerul Afacerilor Externe român respinge ca fiind inoportune și lipsite de orice fundament declarațiile Ministerului de Externe al Federației Ruse privind prezența militară aliată pe Flancul Estic al NATO, se arată într-un comunicat de presă, după ce Moscova a cerut retragerea trupelor NATO din România și Bulgaria.

„MAE reamintește că prezența NATO în statele aliate, care este rezultatul deciziilor adoptate la cel mai înalt nivel de către liderii aliați și implementate de structurile aliate politice și militare responsabile în acest sens, este o reacție strict defensivă la comportamentul tot mai agresiv al Federației Ruse în Vecinătatea Estică, mai ales începând cu anul 2014, când teritoriul ucrainean Crimeea a fost ilegal ocupat de către Rusia. Acest comportament continuă să se intensifice în prezent, în ciuda încercărilor NATO de a se angaja în dialog constructiv.

Solicitarea ca postura forțelor NATO în toate statele Alianței care au aderat după 1997, inclusiv trupe, să fie redusă conform cerințelor Moscovei figurează deja în propunerile Rusiei cu privire la securitatea europeană, făcute publice în luna decembrie 2021.

Această solicitare a fost deja respinsă fără echivoc ca inacceptabilă de către Alianța Nord-Atlantică atât public, cât și în cadrul dialogului NATO cu Rusia și, respectiv, SUA-Rusia. O astfel de solicitare este inadmisibilă și nu poate face obiectul unei negocieri, având în vedere că postura de descurajare și apărare este nemijlocit conectată cu, și este parte intrinsecă a mecanismului de apărare colectivă al NATO, asupra căruia niciun stat terț nu poate avea drept de veto. Aliații au menționat ferm că vor continua politica de consolidare a securităţii și apărării colective, inclusiv prin prezența trupelor aliate pe teritoriul aliaților estici.

Alături de aliații săi, România va continua să susțină ferm, cu argumente bazate pe evoluțiile de securitate din Vecinătatea Estică, importanța întăririi Flancului Estic. În acest sens, autoritățile române au salutat anunțurile recente ale SUA și Franței privind intenția de amplasare de trupe în România, ca parte a posturii de descurajare și apărare aliate.

Totodată, România își exprimă speranța că procesul de dialog deschis cu Federația Rusă în această perioadă va continua și va conduce la dezescaladarea situației de securitate, spre beneficiul întregului spațiu euroatlantic.”, se arată în comunicatul de presă.

Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse a spus că Rusia vrea să obțină de la Occident prevederi care presupun plecarea forţelor NATO din România şi Bulgaria.

Moscova a cerut garanţii din partea NATO obligatorii din punct de vedere juridic potrivit cărora blocul militar va înceta să se mai extindă şi va reveni la graniţele sale din 1997.

Răspunzând unei întrebări despre ce ar însemna acest lucru pentru România şi Bulgaria, care au aderat la NATO după 1997, MAE rus a transmis că Moscova doreşte ca toate trupele străine, armamentul şi alte echipamente militare grele să fie retrase din cele două ţări.