Actorul Victor Rebengiuc va fi decorat de regele Mihai I pe 28 februarie

Anunţul a fost făcut duminică, în ziua în care Victor Rebengiuc a împlinit 80 de ani.

 

Alături de medaliile „Regele Mihai I pentru Loialitate” şi „Crucea Casei Regale a României”, decoraţia regală „Nihil Sine Deo” se acordă prin decizia şefului familiei regale a României.

 

Decoraţia regală „Nihil Sine Deo” poate fi acordată personalităţilor marcante din domeniul social, ştiinţific, educaţional, cultural, spiritual, economic, politic şi militar, „care au ajuns la un respectabil număr de ani în profesie sau au realizat o performanţă de înalt nivel, au avut o iniţiativă ieşită din comun, au dat dovadă de generozitate şi spirit de răspundere, au folosit puterea exemplului personal pentru a îmbogaţi prezentul românesc”, potrivit site-ului casei regale a României.

 

Decoraţia poate fi acordată ambasadorilor sau foştilor ambasadori români sau străini care au adus o contribuţie incontestabilă relaţiilor României cu lumea. Decoraţia se poate acorda unor instituţii sau organizaţii, dacă activitatea lor este în mod unitar circumscrisă criteriilor de mai sus. Decoraţia regală „Nihil Sine Deo” se poate acorda unui număr de maximum 200 de personalităţi în viaţă, cetăţeni români şi străini.

 

Victor Rebengiuc s-a născut pe 10 februarie 1933. A absolvit cursurile UNATC „I. L. Caragiale” din Bucureşti în 1956.

 

Printre rolurile sale din teatru se numără: Jim Curry, din „Omul care aduce ploaia”, de R. Nash, în regia lui Liviu Ciulei, Pierre – „Nebuna din Chaillot”, de J. Giraudoux, regia Liviu Ciulei, Walter Lee – „Un strugure în soare”, de L. Hausburry, regia Lucian Pintilie, Orlando – „Cum vă place”, de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei, Tipătescu – „O scrisoare pierdută”, de I. L. Caragiale, regia Liviu Ciulei, Lear – „Regele Lear”, de William Shakespeare, regia Dragoş Galgoţiu, Marat – „Sade”, de Peter Weiss, regia Silviu Purcărete, Claudius – „Hamlet”, de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei.

 

Printre filmele importante din cariera lui Victor Rebengiuc se numără „Pădurea spânzuraţilor”, în regia lui Liviu Ciulei – premiat la Festivalul de la Cannes, în 1965 -, „Tănase Scatiu”, în regia lui Dan Piţa, „De ce trag clopotele, Mitică?”, în regia lui Lucian Pintilie, „Faleze de nisip”, de Dan Piţa, „Moromeţii”, de Stere Gulea (premii la festivalurile din San Remo – Italia şi Santarem – Portugalia), „Balanţa”, de Lucian Pintilie, şi mai recentul „Medalia de onoare” de Călin Netzer.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed