Adio maşini cu numere de Bulgaria. Vezi legea

Autovehiculele şi remorcile înmatriculate în alte state, deţinute cu orice titlu de persoane care au sediul, domiciliul, reşedinţa ori rezidenţa normală în România vor putea circula pe drumurile publice pentru o perioadă de maximum 90 de zile de la data dobândirii titlului, dar nu mai mult de 90 de zile într-un an calendaristic. Prevederea apare într-un proiect de lege pentru modificarea OUG 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice.

Vezi proiectul de lege

Totuşi, regula nu se aplică „autovehiculelor şi remorcilor conduse de persoanele menţionate în certificatul de înmatriculare. Însă, poliţiştii români vor solicita celor care conduc maşini cu numere străine şi „un document doveditor al titlului cu care este deţinut vehiculul” iar “acest document va fi însoţit de traducerea în limba română, în original, efectuată de către un traducător autorizat a cărui semnătură a fost legalizată”.

Iată cum sună motivaţia autorităţilor pentru modificarea legii. „După aderarea României la Uniunea Europeană, numărul autovehiculelor înmatriculate în alte state care circulă pe teritoriul ţării noastre a crescut simţitor, fenomenul devenind mai pregnant în ultimii doi ani, când cetăţenii români au identificat posibilitatea înmatriculării facile cu costuri mici a autovehiculelor pe numele unor persoane fizice sau juridice, în special din Republica Bulgaria” spune iniţiatorul proiectului de modificare a legii circulaţiei, Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Instituţia mai spune şi că utilizatorii maşinilor înmatriculate în alte state sunt tentaţi să încalce frecvent normele rutiere şi chiar să comită accidente, după care părăsesc locul faptei mizând pe dificultăţile întâmpinate de autorităţi pentru identificarea şi sancţionarea lor. Astfel, în 2009, din cele circa 10.200 de accidente grave înregistrate în România, 1.076 (10,5%) au fost produse cu implicarea autovehiculelor înmatriculate în alte state. În 2010, procentajul a crescut cu 11,4%.

Pe de altă parte, potrivit unor statistici mai vechi ale oficialilor Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în patru ani numărul accidentelor produse în România de autoturisme înmatriculate în Bulgaria a crescut de 15 ori, de la 204 în 2006 la 3.255 în 2010.

Sursa foto: raspunsuriauto.ro

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed