Între primele semne ale redresării economiei în ansamblu şi reluarea creşterii în asigurări se înregistrează, un decalaj de minimum 12 luni, potrivit specialiştilor din piaţă. Astef, în condiţiile în care estimările de creştere economică pentru 2011 sunt modeste, revenirea pieţei de asigurări ar putea să întârzie.
Totuşi, jucătorii din sectorul asigurărilor de viaţă sunt ceva mai optimişti, având în vedere semnele de revenire înregistrate încă din acest an, consemnate şi în datele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. Acestea arată că, în primele nouă luni din 2010, pe asigurări de viaţă s-a înregistrat o creştere cu 2,9%, până la un volum al afacerilor de 1,2 miliarde de lei. Există chiar sectoare unde volumul primelor brute s-a dublat sau a înregistrat o creştere de două cifre.
Primele subscrise pe asigurări de sănătate au avansat cu 124%, în timp ce asigurările unit-linked şi asigurările de accidente au crescut cu 18%.
Per total piaţă, însă, afacerile asigurătorilor au scăzut cu 4% în primele nouă luni, la 1,5 miliarde de euro, din cauza reducerii activităţii pe asigurări generale, cu 6,8%. „Factorii care influenţează această piaţă derivă din evenimentele macro, astfel că nu mă aştept la modificări majore în nivelul vânzărilor noi de produse în 2011 faţă de anul acesta şi, per ansamblu, estimez o menţinere a pieţei la acelaşi nivel”, susţine directorul general ING Asigurări de viaţă, Cornelia Coman. În opinia sa, motorul creşterii segmentului de asigurări de viaţă a fost pus în mişcare de interesul mai mare acordat de consumatorii produselor unit-linked datorită performanţelor obţinute de programele asociate acestor produse în 2010, dar şi de lansarea produselor structurate.
„Dacă ne referim la accelerarea creşterii segmentului de asigurări de viaţă pe viitor, atunci aceasta va putea fi realizată cu un context economic general mai bun şi, implicit, creşterea veniturilor disponibile ale populaţiei”, mai spune Cornelia Coman.
În 2011, companiile de asigurări de viaţă vor miza atât pe produsele de protecţie cât şi, în special, pe cele unit – linked, cu sau fără garanţii, avînd în vedre că în această perioadă s-a remarcat un interes sporit pentru soluţiile financiare care permit acumularea de resurse pe termen lung, dar şi o atenţie crescută pentru investitii. „Un nou trend care s-a remarcat încă de anul acesta şi despre care cred că se va dezvolta şi în viitor, este oferirea de către bănci clienţilor lor de produse de asigurare individuale, neataşate produselor bancare, pe fondul scăderii creditarii”, a adăugat reprezentantul ING.
Cele mai mari riscuri pentru companiile de asigurări în 2011 sunt incertitudinea politică şi evoluţia indicatorilor macroeconomici, respectiv perspectiva de creştere a şomajului şi de stagnare a veniturilor populaţiei. În aceste condiţii, „provocările” anului 2011 pentru industria de asigurări de viaţă se referă la menţinerea unei relaţii apropiate cu clienţii, la continuarea demersurilor de creştere a transparenţei în relaţia cu ei, la sporirea beneficiilor oferite şi, nu în ultimul rînd, la intensificarea eforturilor de educare financiară.
“Referitor la profitabilitatea companiilor din piaţa de asigurări, mă aştept ca şi în 2011 asigurătorii să obţină rezultate pozitive, dat fiind că şi în 2010 şi 2009 majoritatea companiilor au implementat planuri de reducere a costurilor şi şi-au revizuit semnificativ cheltuielile operaţionale”, a explicat Cornelia Coman. Ea susţine că piaţa asigurărilor de viaţă din România este destul de aşezată în acest moment, deci nu se aşteaptă la fuziuni sau achiziţii în viitorul apropiat.
În privinţa asigurărilor generale, jucătorii din piaţă mizează pe asigurările de locuinţe facultative, având în vedere că deputaţii au exclus din legea de asigurare obligatorie a locuinţelor imobilele asigurate facultativ. În privinţa asigurărilor auto, experţii spun că acest segment îşi va reveni odată cu industria de profil.







