Agențiile de rating au devenit iraționale, spune un francez de la Banca Centrală Europeană

0

Înfruntările verbale transatlantice (și via Canalul Mânecii) se întețesc, pe măsură ce criza datoriile se cronicizează.

 

„Sincer, agenţiile au devenit de neînţeles şi iraţionale. Ei ameninţă chiar şi atunci când statele au luat decizii puternice şi pozitive”, a spus Noyer în interviul citat de Reuters.  „Unii ar putea gândi că utilizarea agenţiilor pentru a ghida investitorii nu mai este valabilă“.

 

Alain Juppe declarase ieri că deciziile agențiilor de rating sunt „uneori subiective și politice“.  Azi a venit declarația oficialului francez de la Banca Centrală Europeană (BCE), dată unui ziar local din Brest.

Retrogradarea (capacităţii de plată a Franţei, n.r.) nu mi se pare justificată din punct de veder al fundamentelor economice. Altfel, ar trebui să înceapă retragradările cu Marea Britanie, care are deficite şi datorii mai mari. Argumentele lor (ale agențiilor de rating, n.r.) sunt mai mult politice decât economice“ a declarat  Christian Noyer.

 

Agenţiile de rating au avertizat că analizeaza oportunitatea retrogradării tuturor ţărilor din Uniunea Europeană, ca urmare cronicizării crizei datoriilor publice în euro.