Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, în cazul constatării nulităţii clauzei referitoare la perceperea comisionului de risc, banca este obligată să restituie sumele pe care le-a încasat, pe parcursul timpului, în temeiul acesteia. Instanța a mai stabilit că nulitatea clauzei referitoare la comisionul de risc produce efecte retroactive de la data încheierii contractului. Astfel, sumele achitate cu titlul de comision de risc sunt considerate ca nedatorate în baza principiului conform căruia o prevedere nulă produce efecte nule.

Pentru a-și primi banii pe care i-a plătit pe parcursul timpului în contul comisionului de risc, clienții trebuie, însă, să demonstreze în instanță că această prevedere este nulă. Astfel, singura cale pentru a obține banii înapoi este un proces cu banca la care aveți creditul.

Vestea bună este că în jurisprudența românească există deja un precedent, în care un grup de clienți ai Volksbank a câștigat irevocabil în instanță un proces privind clauzele abuzive, incluzând aici comisionul de risc, dar și alte comisioane din contractele de credit sau modificarea unilaterală a dobânzii.

Acest comision de risc se calcula la soldul creditului și era plătibil lunar. Potrivit unor informații dezvăluite de unii clienți ai băncilor, acest comision era de aproximativ 0,22-0,3% din soldul creditului. Dat fiind că se aplica la sold, suma plătită se reducea pe măsură ce era achitat împrumutul. Totuși, sumele sunt destul de împovărătoare pentru un client. „La o rată de 1.000 de euro, comisionul de risc ajungea și la 300 de euro. Este foarte mult”, spune un client nemulțumit al Volksbank, membru într-un grup pe internet.

Comisionul de risc le-a adus multe neplăceri băncilor. Într-un proces câștigat de clienți, legat de comisionul de risc, instanţa spunea că „nu poate aprecia cu privire la legalitatea acestei clauze, din moment ce motivaţia perceperii acestor comisioane nu este detaliată nici în cuprinsul condiţiilor speciale, nici în cel al condiţiilor generale ale contractelor analizate”.

Din acest motiv, „nu au fost reţinute susţinerile pârâtei (banca – n.r.), conform cărora riscul de credit este asumat în urma analizei economico-financiare a solicitantului de credit şi a solidităţii garanţiilor reale sau personale pe care acesta le propune ca accesoriu al creanţei principale, riscul de credit aflându-se, totodată, în strânsă corelaţie cu riscul de diminuarea a valorii creanţelor, riscul contrapartidei, riscul de poziţie, riscul de decontare/livrare, riscul valutar, riscul de marfă, riscul reputaţional şi riscul operaţional, astfel cum sunt acestea reglementate de dispoziţiile art. 126 alin. 1 din O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit si adecvarea capitalului, având în vedere că nu sunt menţionate, în cuprinsul contractului, criterii certe de justificare a acestuia”.

În consecință, prima instanţă a considerat că această clauză contractual privitoare la comisionul de risc este abuzivă şi, respectiv, este nulă absolut.