Potrivit documentului, tsunamiul de 14 metri care a urmat seismului din 11 martie şi a lovit unitatea atomică de la Fukushima ar fi principala cauză a accidentelor nucleare care au urmat. Experţii agenţiei ONU au analizat timp de 10 zile toate informaţiile disponibile privind cel mai mare dezastru nuclear după Cernobâl.
Pentru a evita cazuri similare în viitor, autorităţile nipone trebuie să aplice noi măsuri de securitate şi să crească independenţa autorităţii naţionale de supraveghere a sectorului nuclear. Raportul laudă reacţia guvernului de la Tokio la catastrofa nucleară drept exemplară.








