ALERTĂ! ”Destabilizarea UCRAINEI a început!”

Peste 40% din forţele ruse relocate la frontierele Ucrainei sunt în prezent în poziţie de atac, a declarat vineri un responsabil al Pentagonului, menţionând că faza de destabilizare a ţării dusă de Rusia „a început”, notează AFP.

Statele Unite, care estimează la peste 150.000 numărul soldaţilor ruşi desfăşuraţi la nord, la est şi la sud de Ucraina, au observat cu începere de miercuri mişcări de trupe ruse către frontieră, a declarat sub protecţia anonimatului acest responsabil din cadrul Departamentului american al Apărării.

„Între 40% şi 50% sunt în poziţie de atac. S-au desfăşurat în punctele de adunare tactică în ultimele 48 de ore”, le-a spus el unor jurnalişti.

Punctele de adunare tactică sunt zone apropiate de linia frontului unde o unitate militară se poziţionează înainte de a lansa o ofensivă.

Responsabilul a precizat că Moscova dispunea vineri de 125 de batalioane de infanterie în apropierea frontierelor cu Ucraina, faţă de 60 în timp normale şi 80 la începutul lunii februarie.

Confruntările tot mai numeroase dintre separatiştii pro-ruşi şi forţele ucrainene, declaraţiile incendiare ale liderilor pro-ruşi şi Kremlinului cu privire la situaţia din regiunile rusofone Donbas şi Lugansk corespund „campaniei de destabilizare a Ucrainei (care) este în desfăşurare”, potrivit acestui responsabil.

Secretarul Apărării, Lloyd Austin, a afirmat la postul ABC că preşedintele Putin a adunat elementele „necesare pentru o invazie de succes”.

„Nu cred că este o cacealma”, a spus el potrivit unui fragment difuzat vineri dintr-un interviu care va fi difuzat duminică.

„Are la dispoziţie o serie de opţiuni şi ar putea ataca în cel mai scurt timp”, a spus el din Polonia, unde s-a întâlnit cu militari americani şi polonezi.

Washingtonul avertizează de mai multe săptămâni că Rusia va provoca un incident la frontiera ucraineană pentru a justifica o invazie a Ucrainei.

Rusia neagă orice plan de invazie, dar cere garanţii pentru securitatea sa precum retragerea NATO din Europa de Est, tot atâtea cereri respinse de Occident.

Moscova, pe lângă sprijinul acordat separatiştilor înarmaţi, a anexat deja un teritoriu ucrainean, Peninsula Crimeea, în 2014.

sursa: Agerpres.ro, Sursa foto: Ministry of Defense of the Russian Federation (eng.mil.ru)

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed