ALERTĂ! METRO a decis ce se va întâmpla cu o parte din magazinele din România

Grupul german Metro, primul retailer internațional intrat pe piața românească, și-a scos la vânzare 9 magazine din România, cu garanția închirierii pe termen lung, după modelul testat deja anul trecut în Polonia, Ungaria și Cehia. Oferta locală, evaluată la peste 100 de milioane de euro, poate atrage investitori de calibru, care încă nu sunt prezenți pe piața imobiliară din România, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.

 

S-au modificat SIMPTOMELE de COVID! Cum ne dăm seama că am fost infectați

 

Anul trecut, Metro Properties, divizia imobiliară a grupului Metro, a vândut 11 magazine din Polonia, Ungaria și Cehia unei subsidiare a fondului francez de investiții LFPI, într-o tranzacție de tip sale-and-leaseback, evaluată la peste 250 de milioane de euro. Metro a mai avut intenția de a-și vinde componenta imobiliară și de a se concentra pe afacerea de bază în România, însă acum a făcut primii pași concreți, punând oficial portofoliul pe piață, potrivit surselor Profit.ro. Rețeaua Metro Cash & Carry din România numără 32 de magazine în 24 de orașe, dintre care două sunt închiriate, cum este cazul celui din Shopping City Deva. Acum, la vânzare sunt scoase 9 magazine aflate în proprietate. Suprafața medie a unui magazin, incluzând și zona de depozitare, este de peste 10.000 de metri pătrați, ceea ce ridică suprafața totală a portofoliului scos la vânzare la circa 90.000 de metri pătrați.

 

ANCHETĂ în Poliție și Jandarmerie după apariția fotografiei șoc din scara blocului

 

Având în vedere faptul că Metro vine cu garanția închirierii proprietăților pe termen lung, de circa 10 ani, valoarea portofoliului poate fi estimată la peste 100 de milioane de euro, la o chirie medie de 8 euro/metru pătrat/lună și un randament investițional (yield) de 8%. Pentru a obține un preț bun, Metro ar putea accepta o chirie inițială mai mare, pentru a crește valoarea proprietăților, spun sursele Profit.ro. Magazinele Metro din România ar urma să fie vândute la pachet cu cele din Slovacia, unde germanii dețin 6 unități. Potențialul cumpărător ar trebui să fie o companie cu lichidități disponibile, cel mai probabil, inactiv încă pe piața românească, de tipul fondurilor de pensii sau al marilor fonduri de investiții ale lumii.

Articolul integral pe PROFIT.RO

 

Poziția Metro

Metro confirmă intențiile de vânzare a celor nouă unități. ”Pentru a crește gradul de competitivitate și eficiență și pentru a asigura consolidarea business-ului, METRO a inițiat un demers de tip Sale & Leaseback (vânzarea proprietăților deținute cu leasing ulterior pe termen lung). Împreună cu METRO PROPERTIES, vizăm valorificarea anumitor proprietăți prin vânzare și închiriere ulterioară.

 

METRO PROPERTIES sunt experți în managementul imobiliar, asigurând consultanță pe întreg ciclu de viață al unui activ imobiliar – de la investiții pentru dezvoltare, până la vânzare. În contextul actual, în care piețele imobiliare rămân solide, prin această inițiativă, compania își maximizează poziția operațională puternică, asigurând lichiditățile necesare pentru noi investiții în aria comercială, dar și dezvoltarea de proiecte strategice pentru compania și pentru clienți.

 

Astfel, portofoliul de câteva active identificate în România va fi comercializat cu suportul companiilor internaționale de consultanță  imobiliară, cu amendamentul ca aceste condiții propuse să fie favorabile și agreate de managementul companiei  pentru a fi vândute unui terț investitor. Pe de altă parte, METRO România va închiria înapoi aceste proprietăți, asigurând desfășurarea business-ului pe termen lung.

 

Din punct de vedere operațional, dar și al clienților METRO, nu se va schimba nimic: magazinul va funcționa în aceleași condiții de până acum, beneficiind de un parteneriat de leasing pe termen lung și de flexibilitatea operațională, cu un termen inițial fix de leasing, dar cu opțiuni viitoare.

 

Această strategie a fost realizată cu succes, de mai multe ori în cadrul grupului METRO, fiind aplicată pe proprietăți din Italia, Franța și, cel mai recent, în Spania și în Europa Centrală și de Est (de exemplu, Ungaria, Polonia, Republica Cehă). ”

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed