Alexandru Lulescu aproape de ”Cartea Recordurilor”! Actorul urcă iar pe scenă, la 88 ani

Decanul teatrului de revistă românesc, nea Lulu este pregătit să se reîntoarcă pe scenă după aproape jumătate de an de pauză ”forțată”. De vină a fost pandemia provocată de coronavirus, nu condiția sa fizică, de altfel ”una excepțională”, ne asigură maestrul care este căsătorit cu o profesoară de sport.

Energic și vesel, comediantul ce a făcut istorie în umorul românesc alături de regretatul Nicu Constantin (timp de aproape 20 de ani au format unul dintre cele mai îndrăgite cupluri umoristice din istoria divertismentului nostru), ne spune că, la vârsta sa, umorul poate fi un medicament cardiac, unul ieftin. ”Vă aștept la Herăstrău, în aer liber, să ne distrăm împreună. Râsul este bun pentru inimă, pentru siluetă. Fac oamenii să râdă, râd odată cu ei și eu. Veselia este asociată cu optimismul și speranța, esențiale chiar și în cadrul cardiacilor. Așa că un pic de râs nu face rău nimănui”, crede nea Lulu, artist al Teatrului ”Constantin Tănase”, instituție unde activează din anii ’60 și unde a primit milioane de aplauze.

Anul acesta, pe 1 iunie, ”Ziua Copilului”, artistul care se vrea în ”Cartea Recordurilor” ca fiind cel mai în etate umorist român în activitate, a împlinit 88 ani. Vârstă pe care a sărbătorit-o în familie, într-un cadru intim, dat fiind situația de urgență internațională pentru sănătatea publică. Alexandru Lulescu a fost coleg de generație cu Dem Rădulescu, Mișu Fotino George Constantin, Gheorghe Dinică, Gheorghe Cozorici, Puiu Călinescu, Jean Constantin, Stela Popescu și “șeful” său de la Teatrul de Revistă C. Tănase, Alexandru Arșinel.

În urmă cu 15 ani, Alexandru Lulescu a fost recompensat cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofițer, pentru întreaga sa activitate pusă în slujba artei scenice și spectacolului.

Alexandru Lulescu (stânga) alături de Corina Chiriac și Alexandru Arșinel (1985)

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed