Cele două adolescente care s-au sinucis sâmbătă, la Lupeni, fuseseră colege de clasă până la terminarea gimnaziului. Ele învăţau la licee din localităţi diferite şi rămăseseră prietene. Una dintre ele şi-a anunţat pe o reţea de socializare gestul sinucigaş, prin mesajul: “Am plecat mai repede ca anul 2023”. Fetele au fost găsite fără viaţă, cu faţa spre cer, semn că ele s-ar fi putut arunca, împreună, cu spatele spre pământ. Pe clădirea de pe care s-au aruncat au fost găsite telefoanele lor, gecile şi un pachet de ţigări.







