Amenzi de 318.000 de lei, date de Protecţia Consumatorilor Braşov, în urma unor controale/ Au fost oprite de la vânzare produse neconforme de circa 50.000 de lei/ Erau folosite produse expirate, iar spaţiile de producţie erau insalubre – FOTO

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, vineir, că, în prima parte a campaniei de control desfăşurată de Comandamentul de Vară 2023 – structură special creată de pentru supravegherea şi monitorizarea principalelor locaţii de vacanţă din România – derulată în perioada 25 aprilie – 2 mai, în zona Braşov, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Braşov a verificat 97 de operatori economici.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate următoarele sancţiuni: 76 de amenzi contravenţionale în valoare totală de 318.000 de lei, 32 de avertismente, oprirea temporară de la comercializare a unor produse în valoare de peste 2.500 de lei, oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme în valoare de circa 50.000 de lei, propunerea încetării practicii comerciale incorecte pentru 3 operatori economici (Malynys Aliss SRL, Nilcom IMPEX SRL, Muntean Domcat SRL) şi oprirea temporară a prestării de servicii până la remedierea deficineţelor în cazul a 9 operatori economici.

FOTO: ANPC

Operatorii economici opriţi temporar de la funcţionare activează în judeţul Braşov, fiind vorba despre Free Media SRL, Haros Atica IMPEX SRL, Aim Company SRL, Pizzeria Evelyn SRL, Muntean Domcat SRL, Azurit SRL, Voila AS SRL, Soccer Pub SRL, Caffe & Grill By Faraon SRL.

FOTO: ANPC

Principale abateri constatate se referă la condiţii de cazare necorespunzătoare: lipsa unor saltele de protecţie, lipsa mapelor cu servicii suplimentare, folosirea unor mese de televizor cu vopsea decojită; folosirea unor produse alimentare fără elemente de identificare şi caracterizare; lipsa afisării graficului de temperatură şi schimbare a uleiului de prăjire; folosirea unor agregate frigorifice neigenizate; lipsa afişării ingredientelor alergene şi a valorii nutriţionale, în lista meniu; utilizarea unor produse sau proceduri nesigure; folosirea unor cântare neverificate din punct de vedere metrologic; utilizarea unor produse alimentare cu data limită de consum depăşită; lipsa afişării preţului pe unitatea de măsură; nerespectarea regimului de temperatură reglementat pentru depozitarea preparatelor; folosirea unor ustensile şi vase neprofesionale sau deteriorate; lipsa acordului de funcţionare, acesta fiind în curs de avizare anuală; utilizarea unor spaţii de producţie insalubre, cu pereţi afumaţi, stropiţi, cu pânze de păianjen, paviment murdar, tocit; lipsa acordului de funcţionare emis de Primărie.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed