America trimite profesioniștii împotriva Statului Islamic

Anghel Alexandru

Preşedintele american, Barack Obama a autorizat, de asemenea, trimiterea militarilor americani în afara oraşelor Bagdad şi Erbil, capitala Kurdistanului irakian (nordul ţării), unde ei se află în prezent, a precizat Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al Executivului american.

 

Aceste trupe “nu se vor angaja în lupte”, a subliniat el.

 

Unii dintre aceşti consilieri vor fi trimişi în provincia Anbar (vestul ţării), unde armata irakiană a fost nevoită să se retragă vara aceasta din cauza ofensivei jihadiştilor din cadrul SI, a precizat un oficial american din domeniul apărării.

 

Aceşti consilieri suplimentari vor fi trimişi în Irak în următoarele săptămâni, potrivit sursei citate.

 

Casa Albă a reamintit că trimiterea acestor consilieri se înscrie în strategia Statelor Unite “de a-şi susţine partenerii pe teren” fără o implicare a militarilor americani în lupte şi “fără trupe combatante la sol”.

 

Obama “a autorizat trimiterea a 1.500 de consilieri militari suplimentari militaires cu scopul de instrui, consilia şi asista forţele de securitate irakiene, inclusiv kurde”, precizează Casa Albă într-un comunicat.

 

Potrivit Casei Albe, aceste forţe vor fi antrenate în nordul, vestul şi sudul Irakului, unde ţările din cadrul coaliţiei internaţionale contra SI “se vor alătura personalului american” pentru a consolida capacitatea armatei irakiene.

 

 

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole

Lasă un comentariu