Totodată, executorul judecătoresc a menţionat că va înscrie somaţia în Cărţile Funciare ale municipiului Slobozia.
Amonil mai primise anterior o somaţie, pe 26 iunie, când datoria sa către Chemgas Holding era de de 58,03 milioane lei.
Producătorul de îngrăşăminte şi-a reluat la mijlocul lunii trecute producţia la instalaţiile de amoniac Kellogg şi uree Stripping, dar, cu toate acestea, compania se află într-o situaţie financiară dificilă, deoarece “piaţa internă este efectiv nulă, iar pe cea externă se practică preţuri concurenţiale care sunt mai mici decât preţurile de cost ale produselor”.
La începutul lunii iunie, recuperatorul de creanţe Riverside Development a respins propunerea Amonil Slobozia de primi o parte din activele companiei, în contul datoriilor pe care combinatul le avea către Distrigaz Sud. Riverside Development a menţionat, de asemenea, că în cazul neplăţii datoriilor va cere deschiderea procedurii de insolvenţă a Amonil.
Acţionarii Amonil stabiliseră cedarea unor bunuri către recuperatorul Riverside Development, în contul datoriilor de 54 milioane lei pe care combinatul le avea către Distrigaz Sud. Totodată, pentru a împiedica oprirea activităţii societăţii, Amonil intenţiona să închirieze de la Riverside Development bunurile cedate, pentru o perioadă de cinci ani.
Amonil Slobozia a obţinut în primele trei luni din acest an un profit net de 6,25 milioane lei (1,46 milioane euro), în scădere cu 67% faţă de perioada similară din 2008, pe fondul micşorării cifrei de afaceri cu 17%, la 62,18 milioane lei (14,57 milioane euro).
Compania are un capital social de 111,26 milioane lei, divizat în 1,11 miliarde acţiuni, cu o valoare nominală de 0,10 lei. Principalii acţionari ai companiei sunt Zalois Ltd, din insulele Belize, cu 32,19% din capitalul social, Jovline Ltd, cu 18,22%, Salink Limited, care deţine 13,54% din acţiuni, în timp Eurorom Trade & Invest a raportat recent o participaţie de 5,07%.












