ANAT: Agenţiile de turism nu acceptă tichete de vacanţă

„La agenţiile de turism nu sunt acceptate tichete de vacanţă. De altfel, nici angajatorii nu au comandat tichete, fiind preocupaţi de reducerea costurilor pe o perioadă de criză, chiar dacă aceste tichete nu sunt purtătoare de impozit”, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele ANAT, Corina Martin.

Potrivit vicepreşedintelui ANAT, Alin Burcea, doar agenţiile care au rulaj mare au putut impune ca partea de comision a emitenţilor de tichete să se reducă la 2,5-3,5%.

În prezent Legea tichetelor de vacanţă se află în dezbatere în Parlament.

Corina Martin declara în luna mai că agenţiile de turism nu îşi pot permite să obţină doar 1-2% din comisionul de 10% pentru tichetele de vacanţă. „Din 10%, cât este comisionul pentru tichetele de vacanţă, nu ne putem permite să pierdem un procent mare. Emitenţii de tichete au cerut chiar 7-8% din comision. Nicio agenţie de turism nu poate opera cu doar 1-2% din acest comision”, menţiona atunci Martin.

Ministrul turismului, Elena Udrea, declara, în legătură cu acest subiect, că există divergenţe între agenţiile de turism şi unităţile emitente de tichete de vacanţă în ceea ce priveşte împărţirea comisionului de 10%, adăugând că emitenţii au vândut, până în prezent, către companii şi instituţii, 20.000 de bilete de vacanţă.

Udrea a dat asigurări că acest comision nu va fi majorat şi a precizat că, în condiţiile în care hotelierii vor majora tarifele profitând de afluxul de turişti pe care tichetele de vacanţă îl va genera, ministerul ia în calcul şi stabilirea unei limite a tarifelor la structurile turistice. Ministerul estimează că, până la sfârşitul acestui an, vor fi vândute câteva sute de mii de tichete de vacanţă.

Autorităţile şi instituţiile publice pot acorda tichete cadou şi de vacanţă personalului propriu, cu condiţia încadrării în cheltuielile bugetare aprobate cu această destinaţie, potrivit textului Ordonanţei de urgenţă privind rectificarea bugetară.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed