x


  • EUR
    4.5988
    USD
    3.9154
  • 14° C
    Vremea
    Bucuresti
    Vant

    35 km/h
    Umiditate

    97%
    Presiune

    33695 hPa
string(7) "telecom"

ANCOM propune menținerea tarifelor în rețelele de telefonie fixe și mobile

Operatorii de telefonie fixă identificați în România, cu putere semnificativă de piață, trebuie să practice tarife pentru apelurile la puncte fixe de maximum 0,14 eurocenți/minut (fără TVA), în timp ce în cazul serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile în rețelele publice de telefonie, tariful nu trebuie să depășească 0,96 eurocenți/minut (fără TVA), menționează Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) într-un set de măsuri, publicat marți spre consultare publică.

Author: Mihai Voican | Sursa: Money.ro | Publicat: 06.06.2017, 15:37 | Actualizat: 06.06.2017, 15:37

‘Ca urmare a analizei realizate pe piața serviciilor de terminare a apelurilor la puncte fixe în rețelele publice de telefonie, Autoritatea identifică 35 de piețe relevante corespunzătoare rețelelor fixe individuale ale operatorilor activi la data de 30.04.2017 și propune menținerea sau, acolo unde este cazul, impunerea obligațiilor adecvate, în concordanță cu problemele concurențiale identificate, în sarcina tuturor celor 35 de operatori identificați cu putere semnificativă pe aceste piețe. Acestea sunt: obligația de transparență, obligația de nediscriminare, obligația de control al tarifelor și fundamentare a acestora în funcție de costuri (inclusiv menținerea simetriei tarifelor de terminare) și, respectiv, obligația de a permite accesul și utilizarea unor elemente specifice ale rețelei și a infrastructurii asociate’, notează Autoritatea.

 

Astfel, toți cei 35 de operatori de telefonie fixă identificați cu putere semnificativă de piață trebuie să practice tarife ce nu pot depăși pragul de 0,14 eurocenți/minut, fără TVA, valabil de la data de 1 aprilie 2014. Lista operatorilor de telefonie fixă cărora li se vor aplica măsurile de reglementare propuse cuprinde societăți precum Digital Cable Systems, Euroweb România, Ines Group, RCS&RDS, Orange România, Telekom Mobile Communications, Telekom România Communications, Vodafone România sau Societatea Națională de Radiocomunicații — SNR și poate fi consultată pe pagina de Internet a ANCOM.

 

Potrivit sursei citate, în ceea ce privește serviciile de terminare a apelurilor la puncte mobile în rețelele publice de telefonie, ANCOM a identificat cinci operatori cu putere semnificativă pe fiecare din cele cinci piețe relevante identificate: Lycamobile S.R.L. (în calitate de operator de rețele mobile virtuale ‘complet’), Orange România S.A., RCS & RDS S.A., Telekom Romania Mobile Communications S.A, respectiv Vodafone Romania S.A.

 

‘La fel ca în cazul piețelor terminării apelurilor la puncte fixe, ANCOM propune menținerea sau, acolo unde este cazul, impunerea obligațiilor specifice, corespunzător problemelor concurențiale identificate, în sarcina tuturor operatorilor identificați cu putere semnificativă pe respectivele piețe: obligația de transparență, obligația de nediscriminare, obligația de control al tarifelor și de fundamentare a acestora în funcție de costuri (inclusiv menținerea simetriei tarifelor de terminare), precum și obligația de a permite accesul și utilizarea unor elemente specifice ale rețelei și a infrastructurii asociate. Tariful maxim ce poate fi perceput pentru furnizarea serviciului de interconectare în vederea terminării apelurilor la puncte mobile de către oricare dintre societățile desemnate ca având putere semnificativă pe piețele relevante identificate rămâne cel în vigoare începând cu data de 1 aprilie 2014, și anume de 0,96 eurocenți/minut, fără TVA’, se arată în comunicatul citat.

 

În același timp, ANCOM menține fundamentarea tarifelor aferente serviciilor de terminare a apelurilor la puncte fixe și mobile pe baza metodologiei LRIC pur, model dezvoltat în perioada 2012-2014. ‘Nivelurile actuale ale tarifelor corespunzătoare serviciilor de terminare a apelurilor la puncte fixe, respectiv la puncte mobile, rămân neschimbate, întrucât reflectă costurile eficiente ale furnizării acestora de către operatorii din România, acestea situându-se, în ambele cazuri, sub nivelul mediei europene’, subliniază arbitrul telecom.

 

‘În ceea ce privește obligația de a permite accesul și utilizarea unor elemente specifice ale rețelei și a infrastructurii asociate, în contextul național actual, în care anumiți furnizori de servicii de apeluri la puncte fixe, respectiv mobile, deținători de rețele IP, se confruntă cu refuzul altor operatori de telefonie fixă, respectiv mobilă de a le oferi servicii de interconectare bazată pe tehnologie IP, creându-se și menținându-se o serie de probleme concurențiale, ANCOM consideră oportună impunerea atât în sarcina operatorilor de rețele fixe, cât și a celor de rețele mobile, identificați cu putere semnificativă de piață, obligației de a oferi serviciul de interconectare bazat pe tehnologia IP conform cerințelor tehnice armonizate la nivel național. O asemenea măsură se va aplica începând cu data de 1 iulie 2018, dar nu mai devreme de 6 luni de la intrarea în vigoare a deciziei privind adoptarea cerințelor tehnice armonizate la nivel național’, menționează ANCOM.

 

Măsurile de identificare, analiză și reglementare a piețelor relevante corespunzătoare serviciilor de terminare a apelurilor la puncte fixe, respectiv la puncte mobile în rețelele publice de telefonie pot fi consultate pe pagina de internet a ANCOM, iar persoanele interesate sunt invitate să formuleze și să transmită observații sau propuneri până la data de 7 iulie 2017, pe adresa Autorității.

 

După încheierea perioadei de consultare publică și analizarea observațiilor și propunerilor primite, conform cadrului european de reglementare în domeniu, ANCOM urmează să notifice Comisia Europeană, Organismul Autorităților Europene de Reglementare în Domeniul Comunicațiilor Electronice (OAREC) și autoritățile naționale de reglementare din celelalte state membre ale Uniunii Europene setul de măsuri propuse. Comisia Europeană, OAREC și celelalte autorități de reglementare vor putea transmite ANCOM comentarii și observații în termen de o lună de la data notificării.