"Estimăm ca, în această perioadă (1 septembrie-1 noiembrie) gradul de ocupare să crească cu 10-20% faţă de perioada similară a anului trecut”, a declarat Marilena Stoian, preşedinte ANTREC (Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural), iniţiatorul acestui program.
Ca noutate faţă de celelalte ediţii, aceasta a precizat intrarea în program a unor pensiuni de cinci margarete din Alba, la preţul de 195 de lei pe pachet, precum şi includerea în pachet a micului dejun, care până acum nu exista. În prezent, din ANTREC fac parte circa trei mii de pensiuni, mai puţin decât anul trecut când erau înscrise 3.500.
"Au fost persoane care au renunţat să practice turismul. Altele s-au retras”, a explicat Stoian.







