Anul sportului feminin. Sărutul de adio

Anul preolimpic a fost anul fetelor. Nu doar pentru că Australia și Noua Zeelandă au găzduit Cupa Mondială la fotbal, iar competiția a fost un succes. Ele au câștigat mai mult decât atât. Mult mai mult. Industria sportului, sufocată de colapsul sponsorilor crypto și de climatul economic ostil, a găsit o cale de salvare. Datorită celor care au timp să se fardeze înainte de intrarea în arenă, business-ul sportului va respira din nou. Mai ales pentru asta, 2023 nu a fost deloc un an obișnuit.

Confirmarea
12 milioane de oameni au urmărit pe BBC finala Campionatului Mondial de fotbal feminin din Australia, precizează sportspromedia.com. Alături de ITV, audiența medie a partidei dintre Spania și Anglia, scor 1-0, a înregistrat 13,3 milioane de telespectatori, cu un vârf de 14,8 milioane, record absolut în UK pentru fotbalul feminin.

În Spania, media de audiența a postului La1 a atins 5,6 milioane, cu o cotă de piață de 65,7%. A fost cea mai mare audienta a stației, după finala Cupei Mondiale din Qatar. Online-ul a explodat. Hashtag-ul “fifawwc” a atras aproape 4 miliarde de vizualizări, iar contul oficial al FIFA a crescut cu 1,5 milioane de urmăritori de-a lungul turneului.

Desprinderea
Strălucirea naționalei La Roja a avut însă umbrele sale nemeritate. La festivitatea de premiere de pe Stadium Australia, președintele Federației Spaniole de Fotbal a sărutat-o pe Jennifer Hermoso, fără voia ei. Oficialul complet străin de bunul simț a demisionat la scurt timp.

Incidentul a atras indignarea generală și are probabil o semnificație mult mai profundă. Poate fi punctul care marchează desprinderea definitivă de atitudinea paternalistă, niciodată meritată, față de sportul feminin.

Despre autonomia și spiritul complet diferit al sportului feminin cifrele vorbesc fără echivoc. Și asta chiar dacă ele apar doar din nevoia vitală a unei industrii mereu în expansiune, mereu pregătită să cucerească noi nișe și noi teritorii.

Primul miliard
Investițiile în sportul feminin au crescut foarte mult în acest an. Pentru prima dată veniturile generate vor depăși 1 miliard de dolari în 2024, conform deloitte.com. De asemenea, potrivit unui studiu realizat de Sports Innovation Lab, citat de sportspromedia.com, 83% din branduri își vor mări investițiile media în sporturile feminine, anul viitor.

Google a devenit partenerul naționalei de fotbal feminin a Germaniei, după acordurile încheiate deja cu WNBA și FIBA. Viacom18 va plăti 117 milioane de dolari până în 2027, pentru transmisia meciurilor de cricket din Women Premier League, varianta masculină a Indian Premier League. WPL a debutat în luna martie a acestui an.

În UK, Manchester City Women a devenit prima echipă din istoria Women’s Super League al cărei stadion va purta numele unui sponsor producător de cărucioare pentru copii, Joie. În SUA, prima investiție făcută de Tom Brady, quarterback-ul emblematic al NFL, s-a îndreptat către Las Vegas Aces, din WNBA.

La rândul său, într-un acord care a bulversat lumea sportului, compania de lenjerie intimă Skims, deținută de Kim Kardashian, a devenit parteneră a NBA. Cu 364 de milioane de urmăritori pe Instagram, și încă 100 de milioane pe X, Facebook și TikTok, americanca va atrage tinerele către liga de baschet. Cunoscută mai ales pentru sutienul nonconformist lansat pe piață nu cu mult timp în urmă, compania Skims produce și lenjerie intimă pentru bărbați, iar publicul NBA reprezintă un target important.

Exploziv, elegant, eficient
Parteneriatul este un idiciu clar al modului în care sponsorii au descoperit calea către Generația Z, foarte activă pe social media. Cu atât mai mult cu cât interesul acestor tineri față de mai multe sporturi este mai mare decât al generațiilor precedente.

Însă adevărata revelație este dată chiar de prezența feminină în social media. Această prezență masivă și deosebit de activă atrage publicul, mai ales datorită unei autenticități specifice, nemaiîntâlnite până acum.

Fenomenul este interesant și explicabil. Într-o lume considerată exclusiv masculină, cea a sportului, atât din punct de vedere motric, cât și mediatic și implicit financiar, social media a fost singura cale accesibilă. Iar ceea ce a fost cândva o vulnerabilitate, s-a transformat într-un punct de maximă rezistență. Exploziv, elegant, eficient.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed