Prin acest acord de autoreglementare, clientul care ar vrea să-şi mute contul curent la o altă bancă din ţară ar primi asistenţă de la noua bancă pe tot parcursul transferului.
“La solicitarea Federaţiei Bancare Europene, ARB a făcut cunoscut faptul că în prezent comunitatea bancară din România analizează modalităţile de armonizare a procedurilor proprii ale băncilor şi de elaborare a unei Convenţii interbancare în spiritul principiilor comune privind mobilitatea contului, elaborate de EBIC. Lucrările se derulează în cadrul unui Grup de lucru care are în vedere inclusiv reglementările naţionale privind protecţia consumatorului”, arată comunicatul Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).
ARB menţionează, totodată, că, după elaborarea metodologiei şi a textului convenţiei, acestea vor fi supuse spre aprobare adunării generale a asociaţiei care va stabili şi data intrării în vigoare.
În prezent, băncile din România pot face, la cererea clienţilor, transferuri de conturi la bănci diferite, fără să solicite taxe suplimentare, dar nu există încă un mecanism prin care banca de la care clientul pleacă şi banca la care clientul îşi deschide contul să schimbe electronic informaţii pentru derularea în mod cursiv a tuturor operaţiunilor care sosesc la banca veche după mutarea contului la banca nouă, susţine ARB.
“De asemenea, în prezent operaţiunile bancare ale clienţilor trebuie, conform reglementarilor în vigoare, să se deruleze prin conturicurente de unde rezultă că nu poţi avea conturi de credite de exemplu, fără a avea şi un cont curent, la aceiaşi bancă”, mai arată comunicatul.
În acelaşi timp, grupul de lucru format în cadrul ARB menţionează că implementarea tuturor principiilor enunţate de European Banking Industry Committee (EBIC) “nu poate avea loc decât în cursul anului 2010”, în prezent asociaţia lucrând şi la modalitatea de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă 113/2009 care reglementează serviciile de plăţi.
Conform principiilor comune pentru transferul conturilor bancare, adoptate în decembrie 2008 de sectorul bancar european, dacă un client vrea să-şi mute banii la altă bancă, aceasta din urmă va acţiona ca principal punct de contact şi îi va oferi asistenţă pe tot parcursul transferului.
Noua bancă va colabora cu cea veche spre a se asigura că plăţile periodice ale clientului, cum ar fi debitele directe şi ordinele de plată permanente, sunt transferate rapid şi fără probleme. De asemenea, noua bancă va acorda asistenţă clientului la închiderea contului vechi şi la mutarea soldului în noul cont.
În Portugalia aplicarea principiilor va fi amânată cu o lună, iar în Polonia cu două. Majoritatea asociaţiilor bancare naţionale au comunicat că transferul se va efectua fără nicio taxă pentru client, a mai precizat Bruxelles-ul.







